Destul de greu să numești ceva care este aproximativ de vârsta ta “clasic”, sună un pic aiurea, ca atunci când o rețetă mai tânăra decât părinții tăi este numită “tradițională”. Mă uit la tine Carbonara. În fine, nu vreau să o pornesc acum pe o direcție investigativă, că mai am și alte alea de făcut.
Indiferent însă cât de tânăr sau bătrân este Tiramisu, realitatea de pe “teren” ne spune ca nu sunt prea multe deserturi la fel de delicioase sau care să meargă la fel de bine la sfârșitul unei mese indiferent cât de abundentă. Este întotdeauna ceva răcoritor și aromat care funcționează de multe ori în mod aproape ilogic aproape la fel de bine ca un digestiv.
Tiramisu are un singur mare dezavantaj: cere ingrediente de bună calitate, în special la capitolul Mascarpone, care este esențial, zic eu, sau pișcoturi, zice Mama Soacră care are ștate vechi la preparat așa ceva. Am folosit ca ghid în ceea ce urmează rețeta din Letopisețul lui NYT Cooking, după ce am coroborat-o din mai multe surse. La muncă!
Pare a fi un pogon de ingrediente, dar dacă le judecăm un pic după structura unui Tiramisu, devine toată treaba relativ simplă. Avem esențialmente un asamblaj din repetarea a două straturi, unul de pișcoturi înmuiate în espresso și alcool, celălalt de cremă cu Mascarpone și alte alea.
Deci, pentru stratul de pișcoturi avem vin Marsala, cafea instant Nescafe Gold și bineînțeles pișcoturi. Da, ar trebui să folosesc Espresso, dar nu am mașină de așa ceva iar cafeaua instant Sumatra de la Nescafe este un bun substitut fiind și tare și cu o aromă foarte robustă de cafea. Stratul de cremă este de fapt un amestec de zabaglione, frișcă și mascarpone, pentru care este nevoie de gălbenușuri de ou, vin Marsala, esență de vanilie, frișca lichidă și zahăr. Vă întrebați poate unde este esența de rom sau zahărul. Esență de rom m-am decis să nu folosesc iar pe lângă zahăr voi introduce o latură Canadiană acestui desert: siropul de arțar. Da, zahărul este bineînțeles clasic, dar ca aromă, în combinație cu restul, siropul de arțar este imbatabil. Mda… ciocolata neagră și pudra de cacao sunt folosite în principiu numai la decorat. Vedeți? Nu este de fapt așa de complicat, mai ales cu un plan bine făcut în avans.
Ne apucăm de zabaglione primul. Mixăm bine-bine gălbenușurile de ou cu esență de vanilie, vin Marsala, zahăr brun de plantație. Eu am folosit telul la viteză medie-mică și am bătut acest amestec până a devenit galben pal iar ce cade de pe tel când îl ridici este o panglică continuă. La acest punct zabaglione poate fi finalizat într-un Bain Marie, în special dacă este consumat separat cum se mai obișnuiește prin Italia sau aiurea, dar poate rămâne exact cum este în așteptarea amestecului final.
Batem apoi frișca lichidă împreuna cu sirop de arțar și esență de vanilie după gust, până ajunge la consistența care se vede.
Finalizăm crema prin mixarea la viteză foarte mică, sau chiar la mână a brânzei mascarpone cu frișca și zabaglione până omogenizăm amestecul. Crema este gata, ne putem apuca de asamblat acest desert.
Asamblajul este foarte simplu. Pudrăm mai întâi baza vasului cu cacao, apoi așezăm frumos și la rând pișcoturile înmuiate un pic într-un amestec de cafea și vin Marsala, până facem un strat complet. Peste acest strat întindem un altul de cremă cu Mascarpone pe care îl putem pudra din nou cu cacao. Trebuie avut un pic de grijă la înmuiatul pișcoturilor, în funcție de cât de moi sunt: cu cât sunt mai moi, cu atât le înmuiem mai puțin.
Am avut două straturi de pișcoturi, deci am împărțit și crema în două.
Finalizăm asamblajul cu al doilea strat de cremă pe care îl acoperim cu o pudră de cacao și-l decorăm cu ciocolată neagră rasă. Desertul va trebui să stea la rece acoperit cu o folie ca să nu se deshidrateze, măcar 2-3 ore dacă nu mai mult, înainte de a fi servit.
Mda, ce credeați că scap ocazia de a face câteva porții la pahar? Am păstrat din cremă plus câteva pișcoturi gata înmuiate. Am folosit bineînțeles afine, că merg de minune, împreună cu granule de cafea instant, totul garnisit cu un pic de mentă.
Mă îndoiesc că mai trebuie să descriu ce și cum a ieșit. Tava cea mare poate fi luată ușor la orice sindrofie dar paharele trebuie topite de nu se văd în prealabil. Trebuie să facem controlul de calitate, nu? Cam așa.
Recent Comments