Cele mai multe dintre aceste întrebări sunt cum se face că fundalul este așa negru și cum de sunt culorile așa bune. Răspunsurile la aceste întrebări sunt foarte simple. În primul rând fundalul pozelor este constituit din faianța albastru închis de sub dulapurile bucătăriei și din spatele aragazului. “Aragazul” nu este cu gaz, este electric, cu sticlă reflectivă dar neagră deasupra. Este prin urmare suficient să fac expunerea imaginii cu farfuria aproximativ corect și fundalul, care este deja întunecat, îl pot face să dispară aproape singur.
La culori mă ajută faptul că mă pricep relativ bine la fotografie și am scule care mă ajută la evaluarea expunerii, a culorilor etc. Uite, spre exemplu un set de carduri foto care îmi sunt esențiale.
După cum se vede, imaginea este relativ OK, posibil un pic supraexpusă (mai luminoasă decât normal) , dar nu am nici un fel de “colorație” sau tentă de culoare în griuri, ceea ce spune că balansul de alb (white balance) este relativ corect. Imaginea este făcută cu iPad-ul, generație 2018, care nu este ceva extraordinar în materie de control al parametrilor fotografici la momentul capturii. Un aparat foto dedicat oferă o gamă mult mai mare de opțiuni cu care să te joci când faci poza.
Acest set de carduri este însă esențial în “calibrarea” imaginilor, mai precis esențial în a le face să arate “natural”, în special la procesarea pe care o fac ori cu Snapseed pe iPad (ca imaginea prezentă aici) ori cu Lightroom pe PC. Aș putea merge mai departe pe calea preciziei și achiziționa un set de carduri color calibrate, dar mi-a fost lene să mă agit, fiind în principiu mulțumit cu ceea ce pot face cu un simplu set de gri/ alb/ negru, fără o bătaie semnificativă de cap.
Am scule foto profesionale, dar pozele pe care le vedeți în blog sau FB sau aiurea sunt făcute în imens de marea lor majoritate cu fostul aparat al Socrului meu, Dumnezeu să-l odihnească, un Fuji X-E1 care este cu multe generații în urma modelului curent, cu alte cuvinte absolut preistoric comparativ cu nivelul tehnologic actual. Dar asta contează mai puțin. Răspunsul lui de culoare e superb, obiectivul e stabilizat optic și este suficient de mic, comparativ cu celelalte obiective gen “monștri” din dotare, o mărime perfectă care nu mă încurcă în bucătărie, unde spațiul este foarte limitat.
Așadar și prin urmare, din punct de vedere Madagascar și preponderent, nu este nici un fel de secret în fotografia culinară a lui Dom’ Inginer.
N-am pasiunea fotografiei, am bănuit că autorul le are, dar m-am lămurit cu fundalul “negru”, deși putea fi și el meșterit 🙂
Dar, dom’ inginer, plită cu inducție? Mulți dintre cei cu același hobby gătesc pe plite cu gaz, inclusiv chefi de renume.
Da, cuptorul electric e mult mai versatil, plita -nu.
Am zis și io 🙂
Plita nu este cu inducție este un așa numit “smooth top”, care, spre deosebire de inducție, merge cu toate tipurile de oale, inclusiv aluminiu. Inducția este de fapt cea mai eficientă, mai eficientă și decât flacăra (fierbi mai repede un ibric cu apă pe inducție). Plitele smooth sau cu inducție mai au un avantaj față de flacără: sunt extrem de consistente și controlabile.
În plus, în Canada, imens de marea majoritate a apartamentelor și a caselor nu au racord de gaz în bucătărie pentru mașini de gătit, au numai pentru aeroterma centrală și boilerul pentru apa caldă în general la subsol în cazul caselor. În bucătărie este un racord electric standard de 240V două faze, fiecare cu o siguranță de 40 de Amperi, putere amplă pentru o mașină de gătit serioasă. Dacă vrei un racord de gaz pentru o mașină de gătit cu gaz, trebuie să plătești separat.
Iar în magazine găsești 30 de feluri de mașini electrice și numai una, poate două cu gaz. Gazul nu e popular la mașini de gătit aici și nici promovat nu este din cauză de “safety”.
M-am obișnuit bine cu plită electrică, gătesc absolut fără probleme pe ea, am un control absolut, nu-mi lipsește gazul de loc. De niște timp și de vânt din pupa am nevoie, ca să mai scriu 😊