Nimic nou, nici sub soare nici în această postare, doar o mică “metodă” de familie pentru “fezandat” carnea de orice fel, în acest caz cea de porc.
De o bună bucată de vreme, mă gândesc cu destul de mult jind și respect la acel necunoscut “Dom’ Inginer” care a proiectat grătarul pe care-l foloseam noi în apartamentul din Titan, pe aragazul cel vechi și relativ astmatic cu rezultate care au rămas “săpate” în memoria mea ca “de ne egalat”.
Bineînțeles, sunt foarte conștient că bunele amintiri din copilărie sunt absolut redutabile și imbatabile, deși logic, grătarul meu Canadez pe gaz natural din spatele casei funcționează ireproșabil și cu rezultate care, judecate obiectiv, nu sunt cu nimic mai prejos. Lipsurile acelor vremuri însă fac acele fleici de pui, pește sau porc un eveniment gastronomic care era pe atunci în egală măsură așteptat și inegalabil, în special însoțite de cartofi făcuți oricum. Tata era marele maestru al acestui grătar, îl prepara cu mare plăcere și consuma acele fleici tocmai menționate cu și mai mare plăcere, și o “Azuga” rece lângă (când o găsea).
Nu mă apuc acum să descriu acest grătar (cum nu am mai văzut nicăieri de atunci) nu l-am adus în discuție decât ca un lung preambul la o metodă de “fezandare” pe care tot Tata o aplica cu sfințenie la toate bucățile de porc sau pui pe care le făcea. Nu știu de ce am uitat această metodă, absolutamente empirică, evenimente recente mi-au re amintit însă de ea și m-am gândit cu bucurie la acei ani de mult trecuți și atunci de ce să nu vă bat și pe voi la cap cu ea? Nu necesită nici un fel de aparatură de nici un fel. Măcar atât.
Nemaipomenistica metodă pe care v-am dat-o pe la nas cu atâta fanfară este de fapt una incredibil de simplă. Aceste fripturi, care au fost cam 25 de milimetri în grosime au fost “bătute” cu “gura” acestei sticle de bere, și apoi date cu sare, piper și un “praf” de boia afumată. Nimic altceva.
Știu… de ce nu am folosit ciocanul “cu zimți” să bat carnea? Simplu, gâtul sticlei “pătrunde” în carne, mai adânc decât orice “zimți’, lăsând niște mici “rotocoale” de diametrul gurii sticlei. Aceste “rotocoale” frăgezesc fibra cărnii și lasă in urmă mult mai multă suprafață care colectează mai bine sarea, piperul sau alte mirodenii. În plus fleicile devin ușor de manipulat și ușor de gătit pe grătar.
Știa bine Tata de ce opera cu sticla de Azuga și nu cu ciocanul de șnițele din dotare.
Hop cu carnea pe grătarul bine încins și uns în prealabil cu un spray amestec de Avocado cu Floarea-soarelui. Nici nu mai folosesc termometrul. Nu e timp.
Am zis deja că fleicile sunt ușor de manipulat și de gătit, acum ar fi momentul să menționez că “bătaia bețivului” scurtează semnificativ și timpul pe grătar. Cam așa ne prezentăm după cam 10 minute sau mai puțin. Nu știu exact nu am stat cu ochii pe ceas ci pe ele să nu le ard.
Și cam așa le-am servit, cu cartofi “noi”, conopidă la cuptor și murături “picante” (au inclusiv ghimbir) de la o bună prietenă de a noastră. Un soi de mini omagiu pentru Tata de la care nu a lipsit (decât din poză) o bere locală de Collingwood, Sidelaunch Wheat.
Crocodiluța Șefă s-a uitat mai întâi lung la mine când m-a auzit ce “metoda” folosesc dar apoi a declarat simplu: “este probabil cel mai bun porc pe grătar pe care l-ai făcut până una-alta”. Sunt convins că porcul rasa Berkshire (cea mai bună calitate aici în Canada) este īn majoritate responsabil pentru compliment, dar bătuta a avut sigur locul ei. Nu este prima oară când fac Berkshire în treacăt fie spus.
Această “metodă” funcționează foarte bine și la pui și la alte alea… merită încercată.
Recent Comments