Este o bucată de timp de când nu am mai făcut o Omletă Monșer sau Toastie Monsieur, ambele denumiri fiind mai mult sau mai puțin “inventate” de subsemnatul după ce prietena mea Loredana mi-a trimis un video viral de pe TikTok.

Am un posting unde detaliez mai bine metoda lui de preparare, în esență avem o combinație de Croque Monsieur și Omletă “împăturită” care le integrează bine pe amândouă într-un sandviș “prăjit”. De data asta Le Copil a cerut un toastie “de care o fi” și, cum aveam deja niște Old Fort, Pecorino și un pic de ceapă verde o idee mai ostenită, nu am mai avut de achiziționat decât o pâine pătrățoasă cu susan și miere, care merge de minune la genul acesta de sandviș.

Ingredientele vi le-am spus deja. Nu am făcut nimic deosebit aici, am amestecul obișnuit de omletă cu două ouă, un pic de lapte de 35%, sare, piper și un pic de “verde” care este leuștean plus un pic de ceapă verde tocată, mai mult partea albă. Feliile de pâine au fost prăjite în prealabil cu puțin ulei de măsline și sare la griddle.

O dată omleta turnată la tigaie feliile de pâine vin muiate repede în amestecul de ou pe o parte și apoi așezate pe partea cealaltă ca în imagine. Așteptăm acum cu răbdare și la foc mediu-mic ca omleta să se facă pe dedesubt și să se “închege” pe deasupra.

Când omleta este închegată o întoarcem pe partea cealaltă cu feliile de pâine cu tot. Cine poate să o întoarcă ca pe o clătită, jos pălăria, eu am folosit două spatule.

Ca umplutură am folosit Old Fort, ceapă verde, pecorino ras și un pic de piper cayenne, așezate pe una dintre feliile de pâine.

Când omleta este un pic rumenă și pe partea cealaltă, o împăturim frumos peste “umplutură”.

Ultima manevră este să “închidem” sandvișul. Cine dorește îl mai poate prăji pe ambele părti după dorință. În cazul nostru mi s-a părut numai bine prăjit și l-am scos pe farfurie.

Mda, cam așa l-am servit,tăiat pe diagonală și cu roșii Heirloom, garnisite cu sare, piper, ulei de trufe și leuștean proaspăt tocat. Numai bine, până Monsieur s-a răcorit un pic, salata de roșii s-a “relaxat” și ea un pic.

Rezultatul este un mic dejun satisfăcător, care-ți pune un zâmbet pe față și-ți ține de foame o bucată bună din zi. Cam așa…