Am tendința de a utiliza carcasele păsărilor făcute la cuptor la produsul de așa zise broths pe limba lui Gordon Ramsay, supă pentru gătit pe limba neaoșă a lui Nicolae Filimon, supe folosite ulterior la diverse alte alea, pe unde e nevoie.
Rața asta pe varză de o făcui ultima însă m-a inspirat in mod diferit. În plus am un gât întreg și frumușel de la ea la, rumenit la cuptor o dată cu ea, care-mi șoptește insistent și insinuant că el este vrednic de o soartă mai bună. Mda. Vom face o supă. Cu o inspirație mai mult sau mai puțin Asiatică.
Avem aici carcasa de la rață ramasă de la cum s-a cioplit din ea timp de trei zile, plus vârfurile aripilor plus faimosul gât căruia i se îndeplinește dorința. Pe lângă toate acestea, am crăpat în patru trei cepe, doi păstârnaci și un ardei capia, mai osteniți un pic, morcovi și un dram de ulei de măsline. Am pus apă să acopere tot, un pic de sare și am lăsat oala la foc mic acoperită după ce a dat într-un clocot.
Când a scăzut cam cu o treime, m-am apucat să o mai potrivesc de gust. Era deja grozav de bună, dar m-a împins nu’ș ce să-i pun și un strop de sos Tamari. Acest sos este un soi de sos de soia fară gluten, mai puțin sărat dar cu mai mult umami. Eu îl folosesc în loc de soia cu succes de o bucată de vreme. În fine, un pic de umami niciodată nu strică. Acum supa este trăznet!
Și dacă tot am pus oleacă de Tamari, hai să ne facem că mergem în Asia. Fiersei niște noodles vietnamezi, sau tăiței de orez cum se zice pe la noi că merg de minune. Am dezosat resturile raței bine, bine, rezultând într-o grămăjoară destul de respectabilă de “pulled duck”, cam patru porții nu tocmai rele, am evaluat eu. Taci că acum o virez către bucătăria Tex-Mex. Probabil de foame.
În fine, am servit-o în stil Asiatic, cu tăițeii la bază peste care am turnat supa, apoi am aranjat frumos o porție din carnea rezultată, ceva vegetale din supă și-am garnisit-o frumos cu ceapă verde crudă și chili. Ca să o mai aduc un pic cu picioarele pe pământ, pe pământul Românesc, am tocat și niște leuștean peste. Tăiat in chiffonade, că nu m-am putut astâmpăra, dacă tot avui cuțitul cel bun la verdeața în mână.
Am mâncat-o cât ai zice rață. A fost absolut minunată această supă deasă, ne-a încălzit și ne-a îmbrățișat sufletele. Rața asta nu a murit degeaba, ne-a hrănit timp de 4 zile. Și tot ne-a mai rămas câte o porție de căciulă din ea. Spornică și absolut delicioasă. Absolut voi mai face!
Recent Comments