Avem multă mentă în gradină, și în dimineața asta m-am decis să o folosesc ca “verdeață” la micul dejun. Ce vedeți în poze se numește Dutch Baby, și ca mai orice fel de mâncare creat pe Coasta de Vest a lui SUA, nu are nimic de-a face nici cu una, nici cu alta. Este, dacă vreți, un Big Yorkie pe limba lui Shakespeare sau o Clătita Nemțească. Simplu de făcut, cu ingrediente puține și delicios. În fine, mai multe detalii și rețeta mai jos.

După cum spuneam Dutch Baby este ca un soi de Yorkire Pudding gigant. Nici nu se poate rețetă mai simplă. 1/2 cupă de lapte, 1/2 cupă de făină, 3 ouă și un pic de zahăr (1 linguriță), preferabil brun dacă se face dulce, sau un pic de sare pentru una “sărată”. La cele dulci merge un pic de esență de vanilie sau rom sau rozmarin sau (în cazul acesta) cardamom (nu știu exact cum să-i spun în Românește). Toate astea pot fi amestecate de mână sau în blender / robot/ mixer. Se preîncălzește o tigaie de fontă la 425F în cuptor. Când ajunge la temperatură, se topesc în ea 3-4 linguri de unt, se unge bine, bine tigaia peste tot și se toarnă compoziția în ea direct. Tigaia intră din nou la cuptor, pentru 8-10 minute aproximativ. Timpul de cuptor poate varia semnificativ, în orice caz, când arată ca în poză (de fapt e chiar mai umflată în cuptor) e momentul să oprești cuptorul și să o mai lași înăuntru cu el oprit 2-5 minute până când “clătita” se restrânge un pic și se separă de pereții tigăii. Eu pun în general două feluri de lapte: jumătate de 3.8%, jumătate “half-half” (lapte cu 10% grăsime). O tigaie de fontă este recomandată dar nu necesară. Fonta are inerție mare termică și când se toarnă în ea amestecul rece, nu se pierde prea multă căldură, rezultând într-un timp de gătit similar cu ce am spus mai sus.

Așa arată împărțită in trei, servită cu afine, sirop de arțar și garnisită cu mentă din curte. Merge bine și cu căpșuni sau zmeură sau o combinație de berries (fructe de pădure, traducere aproximativă)… sau… multe altele.