Aici avem de-a face cu principiul : Până când o viață amară și un trai nefericit? Asta pe fondul faptului că suntem mai toți dolofani, cu restricții alimentare și cu dorințe pe măsura acestor restricții, în special la capitolul dulciuri, desert și așa mai departe. Așa e în tenis. Asta nu înseamnă însă că nu se pot face și anumite excepții, mai ales dacă găsești ceva care e…. ummm… mai cum să zic…. sanatos?
Sunt în permanență în cautare de rețete care să-mi sune bine și care să formeze baza unei alimentații mai rezonabil-sănătoase fără cai săriți mai ceva ca la internaționalele de Echitație. Și uite așa îmi sări în ochi o rețetă din Letopisețul lui New York Times care-i zice exact cum i-am zis și eu în titlu. Dacă aveți ceva de împărțit la capitolul definiției parfait-ului, vă trimit să vă certați cu ei. În fine… ce-mi place la acest gen de rețetă este că mă lasă absolut liber la capitolul cât zahăr și ce arome să folosesc. Am avut și o critică la adresa acestui desert, dar ca orice blogger care se respectă (deși de vândut nu vând nimic), va trebui să citiți până la capăt pentru afla care este. Nu vă supărați prea tare că mult nu este până acolo. Și ziceți mersi ca nu procedez ca Umberto Eco.
Multe alea nu avem aici de enumerat. Vom folosi zahăr brun, frișcă lichidă 35%, sirop de arțar, vanilie Dominicană, lămâie, coaja și suc, ricotta și bineînțeles capșuni.
La capitolul aromă aici este cum s-ar zice baza temeliei fundamentului car place cu siguranță oricui. Ar merge cardamom, cimbrișor, rozmarin, mentă, rom sau te miri mai ce. Dacă schimbi căpșunile se pot schimba și aromele. Nu doresc decât să deschis aici o paletă serioasă de opțiuni care pot fi oricât de pământene (zmeură) sau exotice (mango, papaya) cât ne duc papilele și dorința de a explora.
Singurul pas în care folosesc zahăr, nu mult ci numai o lingură mai plinuțăo leacă, pe care o amestec cu căpșunile tăiate mai mărișor, împreună cu o lingură de juice de lămâie și încă una de sirop de arțar. Lasam totul la macerat minimum 15 minute.
Între timp ne ocupăm de “crema” acestui parfait. Am bătut mai întâi frișca lichidă la mixerul mare. Asta este o operațiune pe care acest mixer o face cu ușurința cu care se mișca Nadia la paralelele inegale și cam tot atât de repede. Este incredibil, nu am dat niciodată greș cu el… în fine. Aici am adăugat și două linguri de sirop de arțar. Rezultatul este o frișcă pentru care trebuie mare voință să nu o mănânci goală. Cam așa.
În frișcă adăugăm ricotta și cam o lingură de coajă rasă de lămâie. Amestecăm binișor totul, cu grijă să nu pierdem aerul din frișcă. Cu răbdarea trecem marea.
OK… suntem gata cu toată filosofia. Numai bine când terminăm cu crema și pregătim paharele, căpșunile s-au macerat și au lăsat acel sucabsolut delicios, pe care-l beam eu pe furiș, direct din castron când eram mic.
Distribuim egal căpșunile și sucul lor aferent iar peste fiecareadăugăm o doză bună de cremă cu ricotta. Putem garnisi cu orice, dar eu am avut la îndemână ciocolată neagră de Madagascar a cărui aromă merge absolut la fix.
Mda. Acum critica Crocodiluței Șefe: textura cremei este cea a unei brânze ricotta de “țară”, care pe ea a încântat-o mai puțin, probabil și pentru că se aștepta la o cremă fină precum frișca. Gustul i-a plăcut mult însă, martor fiind paharul golit în doi timpi și o mișcare jumate.
Ricotta merge excelent aici în opinia mea, chiar și ca textură. Este semnificativ mai puțin grasă și nu lasă în consecință nimic pe cerul gurii. În plus are o savoare ce complementează și balansează foarte bine un desert care nu este oricum foarte dulce. Face totul mai ușor, mai răcoritor. Înțeleg bine însă și obiecțiunile cu privire la textură, în special pentru cineva care are așteptări diferite. Voi încerca data viitoare să trec ricotta prin blender să o fac “mătase”. Am eu niște rețineri, dar mă voi descurca, pentru că rezultatul va fi un desert aproape ideal: nu foarte gras, nu prea dulce și totodată răcoritor. Îl Letopițesc eu și pe ăsta, nici o grijă!
Recent Comments