Mda. Din startu’ începutului, vorba lui Ioan Pascu, de la titlu chiar, am luat-o razna. Da. Razna. Cum adică cheesecake făra coacere, la pahar?!? Așa ceva bineînțeles că nu există, este o invenție făcută să atragă atenția, iar cel mai mare semnal de alarmă în direcția asta este paharul, motivul fiind extrem de simplu: fără pahar, cu “tortul” ăsta, ești în pom și pomul în aer, că altceva nu-l ține adunat. Cam așa. Asta totuși nu înseamnă că nu se poate crea ceva absolut delicios în acel pahar, ceva care să aducă a cheesecake macar așa…tangențial, avantajul fiind că ai mai puține ingrediente și în consecință mai puțin gluten, zahăr, amidon, grăsime și alte alea pe care ne tot bat la cap doctorii să le reducem. Și lipsa coptului înseamnă simplitate, timp salvat, posibil chiar nervi salvați. Doctorie curată, dar fără gust de doctorie! Fuziune la rece și nimic altceva, dom’le! Cam așa… am întors-o din condei frumos, zic eu. Mda. Acum la muncă!

Poza de grup cu ingredientele: avem bineînțeles brânză cremă, biscuiți, sirop de arțar, lapte cremă de 35% și fistic, la care adăugăm dulceață de cireșe amare pentru pus deasupra și cardamom ca aromă complementară. Interesant este că aici merg multe combinații de dulceață și arome, cum ar fi vanilia, menta, romul și, de ce nu, cimbrul, combinate cu mai orice fel de dulceață sau fructe proaspete sau o cremă de ciocolata sau chiar numai ciocolată rasă în cazul în care ne e … peste mână o cremă.

Biscuiții pe care i-am ales sunt destul de măricei, deci nu am nevoie decât de unul singur pe porție. Mă rog, nu trebuie un strat prea gros aici, fiecare pune după cum crede și după gust. Biscuiții vin zdrobiți împreună cu fisticul și amestecați bine-bine cu unt moale sau chiar topit înainte de a fi presați la fundul paharului. Logica dictează să fie puse la frigider și să așteptăm ca untul să se solidifice, în realitate însă nu este musai nevoie, în special dacă untul a fost moale, la temperatura camerei și nu topit. Întreg desertul vine oricum pus la frigider la sfârșit, ca să se așeze… dar eu nu opresc pe nimeni…

Cine-a pus mixeru-n drum, Ăla n-a fost om nebun! Mda, iubesc acest mixer și îl folosesc la făcut tot soiul de creme, frișcă și alte alea. Procesul de a-l folosi în aceste scopuri are o “inexorabilitate” inerentă, probabil datorată masei lui considerabile, care corespunde direct maselor considerabile de ingrediente pe care le poate mixa aparent fără nici un fel de efort. Când îl pun în funcțiune am întodeauna acel sentiment pe care cred că l-a avut King Kong când s-a pornit să cucerească New York-ul. Invincibilitate! Aici am amestecat jumătate de kilogram de brânză cremă cu în jur de 100ml de lapte cremă plus sirop de arțar și cardamom, pe care mixerul le-a transformat într-o spumă tare, dar bine “aerisită” în cam două minute.

Poate nu m-ați crezut că spuma a ieșit “consistentă”… se ține destul de “bățoasă” nu? Este de fapt suficient de tare ca să nu fie nevoie să o pun la frigider înainte de a o garnisi cu dulceață deasupra.

Și veni și dulceața la care am adăugat coajă de lămâie rasă. Mda, patru porții s-au dus înainte să apuc să le fac poză. Au făcut piciorușe mici și multe, ca miriapozii, și s-au fofilat în afara cadrului. Inhalate au fost fără de milă. Cam așa. De Letopiseț.