Recent a fost ziua Sandrei, iar la Casa Radu micul dejun de facto la orice aniversare sunt Ouăle Benedict. Avem toți o mare slăbiciune pentru ele, nimeni nu le refuză. În opinia mea nu există nimic mai bun, mai onctuos, care să te gâdile într-un mod mai plăcut pe la papile, sau mai satisfăcător, toate acestea făcând din Ouăle Benedict un mic dejun care ne merge întotdeauna la suflet pe calea cea mai directă posibilă.

În același timp însă, după cum știm de la Newton citire, în viață nu există acțiune fără reacțiune și prin urmare, din cauza cantităților generoase de grăsimi diverse, colesterolul rezultat se depune într-un mod la fel de direct pe pereții arterelor. Colesterol grupa mare, să nu-mi spuneți că nu v-am prevenit. O porție la brunch ne ține în general sătui până seara fără probleme, deci, pe undeva se mai compensează chestiunea într-o anumită măsură sau așa ne place nouă să credem.

Aceste ouă sunt un efort colaborativ al meu și al Sandrei, motiv pentru care reușim în general să le facem destul de repede, ceea ce urmează fiind modul la care le preparăm la Casa Radu. Ca să fiu sincer acest mod este ca de obicei, (încep să mă repet ca o flașnetă) o variație a rețetei “originale” care și ea la rândul ei este destul de contestată ca origine.

Noi avem avocado lângă ele… gen Huevos Benedictos dar nu tocmai, ne lipsește salsa. În plus, punem o felie-două de cașcaval peste ele înainte de sosul Olandez, variație pe care am adaptat-o de la The Pillar And The Post în Niagara on the Lake, după ce am luat mic dejunul acolo de câteva ori. Ce să zic, asta este citire de la letopisețul “De la Lume adunate, înapoi la Lume date”. Cam așa…

Ingredientele cu care se face în mod tradițional sosul Olandez (Hollandaise) lipsesc pentru un motiv foarte întemeiat. Sandra face acest sos folosind un plic gourmet marca McCormick plus unt și alte alea. De când am descoperit aceste plicuri și am constatat că sunt bune, ne-am decis că nu merită în mod deosebit osteneala de a face Hollandaise de la zero. Știu, erezie. Nu e prima. Nici ultima.

În fine, n-o mai lungesc…restul ingredientelor sunt: English muffins integrale (pâinicile din imagine), unt, ouă, avocado, spanac, Emmental (șvaițer), și Rademir (un soi de cașcaval Polonez) la care se adaugă mușchiul de porc, el însuși o variație de la rețeta “originală”. Se pot folosi multe în materie de cașcaval ori carne. Merge Beemster sau Gruyere sau Cheddar, în principiu orice brânză care se topește ușor. Merge muschiul de porc, Canadian back bacon (originalul care e tot un mușchi) sau chiar șuncă de Praga.

Alte variații substituie alt tip de sos, ori somon ori roșii în loc de orice carne, unele adaugă caviar (!) dar toate au alt nume… mai toate aceste variații combinate la un mod inteligent și după gustul personal rezultă aproape invariabil în ceva delicios.

Cât Sandra face sosul și salata pe care o servim lângă, eu prepar ouăle propriu zise. Încep prin a “despărți” și a prăji acele “pâinici”. O dată prăjite le ung cu unt și le asezonez.

Peste fiecare jumătate de pâinică punem o bucată de mușchi. Dacă sunt tăiate mai subțirele, se pot pune și două sau după gust, nu este bătută treaba în cuie.

Ouăle le fac în această… ummm… să-i zicem tigaie? Mai precis un “poșator” de ouă cu patru alveole detașabile non-stick. Tigaia se umple un pic peste jumătate cu apă creând un așa numit Bain Marie care gătește ouăle pe dedesubt în timp ce aburul ce se formează sub capac le face de deasupra. Acest gadget achiziționat de soacra mea mi-a salvat sănătatea mintală. Ouăle le pot poșa, nu-i problemă după metoda lui Heston Blumenthal dar se pierde din masa albușului. Fierte foarte moi după cum îmi trebuie mie sunt uneori aproape imposibil de curățat fără să-ți vină să te cațeri pe toți pereții casei, nu numai pe cei ai bucătăriei. Jucăria asta le face super ușor, într-un mod care este perfect controlabil… ahhh… control. Calm! Beatitudine!

O dată “poșate”, ouăle vin puse peste mușchiuleți și peste ele noi punem două felii de două feluri diferite de cașcaval pe care le “topim” peste la cuptorul cu microunde. Merge și la cuptorul obișnuit sau cu torța sau… la microunde este cel mai ușor.

Două observații aici. Da, este o “erezie” să pui cașcaval dar, după ce am gustat prima oară, sunt pregătit pentru damnație eternă în Purgatoriul Culinar. Cașcavalul și în special o combinație de două adaugă atât complexitate gustului cât și posibilitatea de a adăuga o varietate enormă a acestor gusturi. Aici am folosit o felie de Cheddar peste care am pus o alta de Emmental. Merg combinații cu Gruyere sau Finlandia sau cașcavaluri afumate sau… Merită erezia, zic eu… nu?

A doua observație este legată de cât de moi vin făcute ouăle. Topitul cașcavalului, în special la microunde, care încălzește “în masă”, mai “coace” în mod invariabil gălbenușul. Prin urmare, trebuie bine chibzuit în prealabil cât de “lichide” fac gălbenușurile, ținând cont și de gusturile individuale ale familionului, care sunt destul de diverse, variind de la lichid (eu) la făcut dar moale (LeCopilski). Una peste alta, la acest punct suntem aproape gata.

Cam așa servim ouăle, cu sos Olandez din abundență peste, lângă o “salată” de spanac tânăr și avocado. Piper și o stropeală de glazură balsamică, da, trebuie ceva un pic acrișor în opinia mea, completează tărășenia înainte să fie inhalată. Dar înainte de asta este acea senzație de satisfacție când tai oul și gălbenușul cel moale și auriu curge și se amestecă cu minunea aia de sos Olandez. Crimă!