Ca temă de cercetare-diversiune pentru Mother’s Day anul acesta, am avut să produc o mâncare cu piept de pui moale și bun, fără mirodenii tari, care să poată fi mestecată ușor și de Le Copilski după operație. Am mai făcut asemenea piept de pui dar în sos alb, cu cremă sau smântână. Și ciuperci pe care Copilu’ nu le apreciază într-un mod deosebit…
Deci, rotițele în mișcare… De ce nu aș lua un pic de inspirație din metoda aplicată la sosul ultimilor Ouă Scrambled Grecești, pe care să o dezvolt un pic cu altă aromă, mai aparte de ceea ce se folosește în general la pui. Tarhonul mi s-a părut a fi o idee bună, plus unt la sfârșit… așa… ca să “alunece”. Ne franțuzimo-italienim un pic, că dacă așa avui idee, e musai să o și încerc. Mda. Cam așa.
Lista de ingrediente arată deceptiv de simplu, numai pieptul de pui marinat, roșiile cireașă, tarhonul și untul s-au prezentat la făcutul pozei. Simplu, nu?
O parte din secretul acestei rețete vine de fapt din marinada puiului. Am tăiat piptul în felii cam de 12-15mm grosime (a vorbit Dom’ Inginer aici) când mai era încă un pic înghețat și l-am marinat într-un amestec de paprika Spaniolească, sare, o lingură de miere, două de oțet de orez (merge și de mere), cam 150ml de kefir, patru căței serioși de usturoi dați pe microplane și doua tulpini de tarhon, pe care le-am spălat în apă caldă și l-am zdrobit un pic între degete ca să-i pornesc aroma. Le-am pus pe toate într-o punga ziploc, le-am masat bine-bine, după care am scos aerul din ea cum m-am priceput eu mai vine și le-am lăsat câteva ore bune la marinat. Și mai bine merg să stea la frigi peste noapte, dar eu am uitat să fac figura cu o seară înainte.
Pieptul feliat expune foarte multă suprafață la marinadă, absorbind aromă și gust până la loc comanda. În plus acidul din kefir și oțet, plus sarea încep deja să-l “gătească” la rece. O dată în tigaie va fi gata în câteva minute. Ideea este să aibă suficient de mult gust în el, în acest fel nu avem nevoie să gătim la el până îi ies ochii ca la melc.
Începem cu roșiile, înțepate să nu explodeze, împreună cu câteva tulpini de tarhon, sare și un pic de ulei de măsline la tigaia de inox. Hop cu ea în cuptorul pre-încălzit la 425F, pus pe roasting cu convecție.
În 10-15 minute sau cam așa ceva, în funcție de cuptorul fiecăruia, rezultatul este cel din imagine. Este musai să lăsam roșiuțele să se pârlească după cum se vede. Gustul dezvoltat în ele prin acest proces la cuptor este fenomenal. Ar merge mâncate și goale pe un pic de pâine prăjită cu usturoi… în fine, hai că iar o iau pe arături tangențiale și îmi mor crocodiluțele de foame.
Am așteptat câteva minute ca roșiile să se răcorească o idee. Între timp am curățat frunzele de tarhon de pe tulpinile lor, ceea ce este foarte ușor după timpul petrecut în cuptor. Totul vine pus la blender și făcut un piure fin și destul de lichid.
De data asta nu am mai scos pieile de roșii cele arse. Aroma lor “afumată” adaugă încă o dimensiune aromatică sosului care completează tarhonul într-un fel neașteptat. O minune!
Mda. Nu arată prea spectaculoso-aspectuos aici, dar ideea generală este centrată mai mult pe gust și metodă până una alta. Roșiile făcute piure la blender împreună cu marinada puiului formează baza sosului în care vom fierbe la foc foarte mic feliile de piept. Același sos curăță bine pereții și fundul tigăii de toate bucățelele, aromele și toate cele acele minunate “lipituri”.
Aici este întotdeauna bine să ai o tigaie bună de inox care merge și în cuptor și deasupra. Merge si una emailată sau nonstick, dar așa numitul “fond” pe limba lui Voltaire, “lipitura de pe fundul tigăii” pe cea a lui Păstorel, se formează și se dizolvă foarte bine de pe inox.
Vi se pare prea mult sos? Nu vă faceți griji, va fi folosit până la ultima picătură. Important este acum să acopere feliile de piept complet. La foc mic cu tigaia acoperită, nu durează foarte mult să finalizăm totul, în special dacă am lăsat puiul și marinada lui să ajungă în prealabil la temperatura camerei. La final adăugăm o lingură buna de unt pentru onctuozitate. Că așa-i în tenis.
Așa a fost servit de Mother’s Day, cu gnocchi făcuți în casă și garnisit cu leuștean din grădină tocat proaspăt. Marinat cum trebuie și gătit în sos cu gentilețe, pieptul absoarbe gust și aromă ca un burete, rămânând în același timp moale, bun de tăiat cu furculița. Cam așa.
Vă temeați că a rămas prea mult sos? Astăzi am fiert repede niște farfalle și le-am aruncat în ultimul minut de gătit în restul de sos. A fost suficient de mult pentru a acoperi frumos 500 de grame de paste. Le-am garnisit din nou cu leuștean, deși nu este tradițional. Merge de minune cu aroma tarhonului din sos însă, așa că am lăsat tradiția mai pe de lături.
Finalmente acest piept de pui fiert într-o abudență de sos mai grosuț s-a dovedit o chestie foarte versatilă care ne-a hrănit două zile pe săturate! La letopiseț, că merită!
Recent Comments