Sau, pe limba lui Păstorel Teodoreanu, supă Vietnameză “deasă”. Cu piept de pui.
Prima oară când mi s-a sugerat Pho ca o masă completă am zis că se face mișto de mine. Cum adică doar o supă? Și felul doi? Ce-i asta, păcăleală? Abia după ce am consumat-o, cu mare poftă în paranteză fie spus, am realizat cât de confortabilă și satisfăcătoare poate fi această supă, ca o pereche de pantaloni de pijama moi și buni de flanelă în dimineața unui weekend de iarnă la gura sobei. Evoc iarna și soba întrebându-mă de ce oare Vietnamezii mănâncă ceva atât de fierbinte în căldura lor tropicală și umedă. Și când spun fierbinte, imaginați-vă că dacă acest pho se face spre exemplu cu vită, fâșiile subțiri de carne se pun crude la sfârșit în castron, și peste ele se toarnă supa super fierbinte. Până se servește într-un minut-două, carnea este numai bine făcută. Cam așa.
Posibil să fiu luat în răspăr de anumiți tradiționaliști pentru existența sosului Tamari sau pentru absența unor verdețuri aromate, cum ar fi busuiocul sau menta spre exemplu. Vietnamul este o țară caldă și umedă, verdețurile cresc acolo în abundență, motiv pentru care sunt folosite cu un abandon absolut complet, dar eu nu le-am avut de data asta la îndemână. Asta este.
Mă rog fie ce o fi, ingredientele adunate de subsemnatul sunt: piept de pui, ceapă verde, beansprouts sau pe o Românească aproximativă fasole Mung germinată, ghimbir, ceapă, sos de pește Thai, sos Tamari, supă concentrată vegetală, limă, chili, un baton de scorțișoară, coriandru crud și semințe măcinate, anise și chili uscat.
Pornim treaba frumușel cu supa concentrată și mirodeniile. După ce dă într-un fiert, o acoperim și o lăsăm să bolborosească molcom la foc mărunt.
Pe un alt ochi de aragaz pornim un mic grătar, pe care vom pune ceapa și ghimbirul. Pentru cine are chiar aragaz acest proces se poate face direct pe flacără într-un mod similar cu modul tradițional aplicat īn Vietnam. Un pic de caramelizare și “arsură” va da un gust absolut deosebit acestui Pho, un gust care nu seamănă cu cel al unei supe obișnuită.
Adăugăm cepele și ghimbirul de pe grătar direct în supă. Lăsăm afacerea la foc mic acoperită parțial. Nu e nici o grabă, nu dau nici Tătarii, nici Vietnamezii. Cel puțin o oră îi trebuie acestei supe să extragă să dezvolte și să concentreze gustul ei robust și aromat.
Cât supa stă la foc mic, feliem niște ridichi și le punem la marinat în oțet de orez, împreună cu niscai chili. Timp arhisuficient ca să se marineze bine amândouă.
Pieptul de pui a fost făcut felii cam de 10-12mm grosime și poșat gentil în supa care bolborosește molcom. Suntem aproape gata.
Nici nu se poate aranjament de servit mai simplu: castronașe în care se pune o doză generoasă de beansprouts, câteva felii de piept de pui, peste care vine turnată la fel de generos supa. Garnisim frumos cu ridichile și chili murate, ceapă verde și coriandru proaspăt tocate plus o felie de limă. Ar fi mers într-adevăr de minune și un pic de mentă și busuioc.
Este greu de imaginat cum o supă relativ simplă dar “deasă”, care se poate găsi la comercianții de stradă în Vietnam, poate fi atât de satisfăcătoare și gâdila atât de plăcut pe la nări și la papile. Cum s-o zice oare Letopiseț în Vietnameză? Cam așa.
Recent Comments