Destul de multă inspirație provine citire de la letopisețul numit NYT Cooking. Apăi când ceva sună bine, sună bine și gata, rotițele se pun în mișcare. Și păzea! Cam așa s-a întâmplat și cu rețeta asta. Nouă ne place brânza frecată cu ierburi diverse, de ce nu și frecată cu spanac, mai ales făcut frumos la tigaie cu cremă, lămâie și alte alea? Umplutura pastelor este simplu de făcut dar procesul de umplere durează și necesită un pic de răbdare, vedem noi de ce imediat. Merită însă cu prisosință răbdarea.
Nu avem o căruță de ingrediente aici: busuioc, spanac congelat, pecorino, o conservă de roșii San Marzano, ricotta, paste scoică, usturoi și un pic de chili. Mai sunt și alte ingrediente pe care l-am adăugat pe parcurs când mi-a mai trăznit mie. Nu vă speriați, nu este nimic exotic.
Începem rețeta cu sosul care va dura un pic. Încep întotdeauna acest sos cu tigaia rece în care pun uleiul de măsline, usturoiul și chili. Motivul pentru tigaia rece, pusă la foc mai mărunt, este relativ simplu: mă interesează să “trezesc” aroma și gustul usturoiului înainte de a se prăji. În acest fel uleiul, care va ajunge peste tot se “infuzează” cu aromele necesare. De fapt usturoiul nu se prăjeste aproape de loc.
Când uleiul se încinge adăugăm roșiile zdrobite în mână, împreună cu sosul lor. Aruncăm și busuiocul înăuntru împreună co o altă stropeală de ulei de măsline. Lăsam amestecul la foc mic să blip-blipăie până suntem gata cu restul. Este timp berechet ca sosul să dezvolte o complexitate care este destul de neașteptată având în vedere cât de puține ingrediente are. Roșiile San Marzano au aciditate mai mică și un gust mai fin, mai delicat decât roșiile pomodoro “obișnuite”. Ele cresc într-o regiune restrânsă în solul bogat vulcanic din jurul Vezuviului. Din nefericire sunt și unul dintre cele mai “contrafăcute” produse de pe piață. Cutiile să le zicem originale au două “ștampile” plus un număr de serie prin care se care poate verifica originea lor. În fine… sunt bune, merită și efortul și prețul.
La genul acesta de gătit nu merită în opinia mea să folosești spanac proaspăt. Se folosește destul de mult în rețetă și se gătește de-l ia gaia, deci cel organic congelat merge perfect. În plus este și semnificativ mai ieftin și mai ușor de manevrat. L-am folosit direct din congelator după cum se vede pentru că în acest fel își păstrează și gustul și culoarea iar excesul de umiditate se evaporă și se scade la fix. Știu că multă lume este fixată în a folosi chestii proaspete dar în acest caz chiar nu merită nici osteneala, nici costul adițional. Citire din letopisețul Casei Radu. În fine… spanacul l-am făcut cu usturoi, un pic de lămâie și un pic de lapte cremă de 35%. De asemenea l-am potrivit la gust ca și cum l-aș fi mâncat separat cu ouă sau cam așa ceva.
Umplutura pentru paste. Ricotta, toata cutia, spanacul gătit în pasul trecut, pe care l-am mai tocat un pic cu cuțitul și un ou, plus pecorino, coajă de lămâie, sare și piper ca asezonare. Am frecat amestecul bine-bine cu furculița. Ar fi mers și cu mixerul, dar mi-a fost lene, ca să nu mai vorbim că unui amestec care este prea fin sau făcut ca o pastă uniformă îi lipsește acea “rusticitate” care adaugă acea textură minunată pastelor.
Aici vine partea cu răbdarea. Scoicile nu se pot fierbe toate la grămadă, pentru ca se crapă și nu mai pot fi umplute, deci câte se pot face simultan depinde de cât de mare este oala. Dacă sunt bune și subțirele pot crăpa chiar și fără să le înghesui… în fine, tot răul spre bine. Le facem în câteva reprize, și numai bine când se termină o serie de umplut și de asamblat, următoarea serie este gata fiartă. Și tot așa. Putem în acest fel să controlăm și câte facem ca să nu risipim bunătate de paste aiurea.
O dată umplute așezăm scoicuțele binișor, frumos aliniate ca soldățeii la paradă. Umplem în acest fel la modul foarte judicios toate spațiile din cratiță. Un pic de pecorino ras peste și hai cu ele la cuptor, acoperite, la 380F.
Surpriză! Bineînțeles că am avut câteva scoici care au crăpat la fiert. Doar nu credeați că vin date la coș! Le-am mărunțit un pic în fâșii pe diagonală și le-am aruncat cu ulei de măsline, sare, piper, un pic de usturoi și pecorino, Cacio e Pepe style. Tare bune au fost, cu un pic de busuioc deasupra cât am așteptat după cuptor.
Rezultatul final după în jur de 20 de minute, cu busuioc si pătrunjel proaspăt deasupra.
Umplute și preparate cu răbdare în felul descris mai sus, aceste fel poate convinge și pe cineva căruia nu-i tocmai mort după paste. Au un gust delicat și delicios, Sandra le numără printre favoritele ei, deși ea încearcă să se țină mai departe de carbohidrați în ultima vreme. Urmează să mai facem și să tot facem. Citire de la Letopiseț! Cam așa…
Recent Comments