Mda. Când se vorbește despre chickpeas, se vorbește cu zâmbetul pe buze! Sunt sexy superfood vere, au proteine, fosfor, magneziu, potasiu, fier și te miri mai ce, se folosesc în humus, falafel, le fac Mediteraneenii și Orientalii într-o mie de feluri delicioase, inclusiv burgeri vegetarieni și numai Dumnezeu știe ce alte minunății. În schimb spune-i Românului de năut și începe să-i plouă instantaneu, că-și amintește de vremurile cu cafeaua cu “înlocuitori”, faimosul Nechezol, vremuri în care cine stătea la parter avea apă să facă cafeaua dar nu avea gaze să o fiarbă, iar cui stătea la etajul patru, deși îi pâlpâia un pic flacăra la aragaz, că era cap de linie, nu-i urca apa pentru cafea, că nu avea presiune. Vorbește Românului despre năut și oricine din generația mea își amintește instantaneu de tot frigu-n oase și igrasia regimului Comunist. Mda, cam așa. Ce poftă v-am făcut, nu? Noroc că Românul, în special cel Occidentalizat aude numai de chickpeas în general și a devenit foarte adept la a “compartimentaliza” mai o aia, mai o asta care nu-i convine. Adevărul este că chickpeas sunt simplu de gătit, rețete pentru ele sunt o mie și ies bune ale naibii când sunt preparate ca lumea. Promit să nu mai vorbesc despre altceva, OK? Ce urmează este un fel vegetarian în care eu am mai adăugat sau modificat una-alta ca să-l fac mai interesant. Sau ca să o fac pe interesantul. Una din ele.
Inspirația acestei mâncăruri vine dintr-o rețetă NYT Cooking care mi-a atras atenția dar de fapt am mâncat ceva relativ asemănător acelei rețete în Barcelona acum câțiva ani și de atunci sunt în căutare de asemenea mâncăruri. Ingredientele clasice, să le zicem Spaniolești, ar fi chickpeas, paprika afumată, pasta de roșii, ceapa, spanacul și usturoiul, o combinație din care se poate scoate cu puțină răbdare ceva absolut trăznet. Eu am zis că poate n-ar fi o idee chiar groaznică să fac iarăși o țâră de fiujăn cu Orientul adăugând vinete Asiatice, semințe de chimion (cumin) și chili uscat.
Aici este o altă variație a rețetei de-mi trăzni mie prin minte. În general, în cazul mai “clasic”, semințele de chimion se “prăjesc” la sec în tigaie și se folosesc la început cu uleiul și ceapa, după ce au fost măcinate în prealabil în mojar. Prăjitul le schimbă bineînțeles gustul și aroma semnificativ, devenind ca niște alune aromate, așa, ca aproximație, dar relativ departe de aroma lor caracteristică “crudă”. Zise mintea mea creață că ar fi păcat să nu adaug și semințe ne prăjite în amestec, că de, chemarea de sirenă a Orientului, nu? Le măcinai și pe acelea în același mix, care acum a devenit ceva care ar merge la multe, inclusiv la ouă prăjite, peste gălbenușul moale, spre exemplu. Na că iar mi-am dat de lucru în plus…
No hai să nu mai pierdem vremea cu o mie și una de nopți și alte băsmeli orientale; la tigaie cu ceapa, usturoiul și mirodeniile într-un pic de ulei de măsline. Căldura “trezește” mirodeniile care infuzează apoi și ceapa și uleiul în care se prăjesc. Am ținut focul mediu-iute în faza asta.
După ce ceapa s-a înmuiat bine-bine, am adaugat și chickpeas în tigaie, împreună cu lichidul din borcane. Am constatat că în cazul acestor chickpeas, conținutul borcanelor este mai bun decât cel din cutiile de conserve. Boabele sunt un pic mai bine făcute, mai cremoase iar “lichidul” lor este ca o supă groasă, aproape gelatinoasă, bună la gust. Cele din cutie în general se clătesc în apă rece și lichidul din ele merge direct în chiuvetă. Mă rog, nu sunt mare specialist în conservăraie de acest fel, diferența însă a fost suficient de mare ca să devină aparentă imediat. În principiu, aici ar fi trebuit să adaug pe lângă pasta de tomate și un pic de supă de pui sau vegetale, dar nu a fost nevoie. Ce a fost în borcane a mers perfect.
Mda. Ce, credeați că scăpați? Chickpeas sunt scăzute la foc mic-mediu până când nu mai există aproape nici un fel sos și momentul în care pielea lor începe chiar să “crape” un pic, este prilejul perfect să “stingem” totul cu un pic de Madeira. Nu este musai un pas necesar, dar, de ce nu? Un vin roșu “des” ca Madeira sau Marsala adaugă dulceață, aromă și în plus un pic de aciditate binevenită pentru ce urmează.
Poate vă întrebați ce s-a întâmplat cu vinetele. Simplu. Le-am tăiat feliuțe, le-am aruncat cu sare, piper și ulei de măsline, după care, cât m-am ocupat de alte alea, le-am trimis în excursie la tavă în cuptor la 400F pentru în jur de 10 minute. Sunt deja bine pătrunse și gata pentru asamblarea finală a mâncării.
Am mai avut și niște kale rămase într-o cutie prin frigider. Dacă-i bal, bal să fie! Le-am adăugat înaintea spanacului pentru că frunzele ei sunt un pic mai fibroase și au nevoie să se pătrundă mai mult.
Acum suntem gata, cu spanac, cu toate cele și vă prezint mâncarea vegetariană a săptămânii: chickpeas cu spanac, kale și vinete. Sună un pic plicticos și poate nu arată așa spectaculos ca o bucata de carne friptă în mod expert dar a ieșit trăznet. Ca de obicei, un pic de răbdare, o idee-două mai… altfel… și ingrediente bune, e greu să dai greș. Sandra m-a rugat să mai fac așa ceva. Cât despre Barcelona… mai vedem noi. Trebuie să mai ajungem pe acolo.
Recent Comments