De o bună bucățică de vreme am lăsat-o mai moale cu carnea “roșie” și drept urmare sunt întotdeauna în căutare de rețete noi de pui. Mă rog… noi pentru … noi. De multe ori când sunt în pană de idei sau simt că am petrecut prea mult timp într-un anumit colț al mintii mele culinare crețe, mă apuc de improvizat “la liber” bazat pe unele principii culinare bine cunoscute și pe ce am la îndemână prin frigider și prin cămară. Ceea ce mă ajută este că de multe ori reușesc să combin în minte diverse ingrediente într-un fel în care aproape le pot simți gustul… este incredibil de util când te apucă cheful de improvizat în bucătărie.
Ce urmează este rezultatul unei asemenea improvizații. Doamne Ajută!
După cum se vede, nu se poate spune că m-am confruntat cu o penurie de ingrediente. Am știut că am în frigider pulpe de pui cu os și piele, unt, cremă de gătit 35% și concentrat de supă de vită. Ciupercile, fără doar și poate, vor merge foarte bine în această combinație iar cimbrul, bine că îl am, este la fel de potrivit.
Și pentru că, după toate aparențele ne cam franțuzim aici, cel puțin să ne franțuzim până la capăt cu un Riesling de Niagara. M-am gândit că, dacă tot las carnea să ajungă mai aproape de temperatura camerei, nu ar fi rău să o marinez pentru câteva ore în usturoi ras pe microplane, boia afumată, pastă de supă în loc de sare și un pic din vin, care să le lege.
Sotăm ciupercile într-un pic de ulei de măsline combinat cu unt, sare și câteva crăcuțe de cimbru.
Același lucru îl facem cu pulpele, la tigaia de inox. Nu trebuie să le gătim complet, numai să le dăm o culoare frumoasă și în același timp extragem grăsime din ele care ne va ajuta să dăm mai mult gust sosului final. Când s-au bronzat frumușel, le scoatem din tigaie și le acoperim ca să le ținem calde.
Cam asta a rămas în tigaie în urma pulpelor. Păcat să se ducă la chiuvetă nu? Francezii, că tot i-am pomenit deja, numesc asta “fond” și o folosesc ca bază la multe dintre sosurile lor.
Ca să am o șansă mai mai mare să curăț fundul tigăii, am dat ceapa pe răzătoarea mică, colectând de asemenea sucul care a ieșit din ea. Lacrimile mele nu le-am mai colectat. Gluma la o parte mai am un motiv să folosesc ceapa în acest fel, doresc să am un sos mai fluid, fără “bucățele”. Am mai adăugat și un pic de unt la toată afacerea.
Când ceapa se calește și lichidul din ea este aproape evaporat, adăugăm și vinul, cam 150ml, mai mult ochiometric decât la precizia absolută.
O dată alcoolul din vin evaporat, adăugăm și crema, cam 100ml.
Re-asamblăm totul la tigaie în sosul nou creat. Tigaia acum intră în cuptorul pre-încălzit la 350F și reglat la roasting cu convecție. Nu pot spune precis cât a stat în cuptor, cam în jur de 15-20 de minute… eu le verific cu termometrul digital lângă os ca să știu când le scot.
Și cam așa le-am servit cu orez basmati făcut la abur, perfect pentru a absorbi sosul care, în paranteză fie spus, a ieșit trăznet. Nu sunt Francezii ăștia chiar fraieri. Am garnisit fiecare porție cu un pic de pătrunjel proaspăt tocat mai mărișor o leacă și l-eam inhalat.
Am improvizat eu o rețetă aici, dar, o dată ce am adunat ingredientele la inspirație, am și plănuit exact ce și cum voi face cu ele, și am acționat conform acestui plan. Nu pot spune decât că, de multe ori nu e nevoie de o rețetă precisă dacă te bazezi pe un pic de experiență și ajustezi gustul pe parcurs. Cam așa.
Recent Comments