Nu mai intru în detalii despre ce și cum apropos de curcanii Canadezi, nu am mai cumpărat o pasăre întreagă de o bună bucată de vreme, numai bucățele, mai un piept mai un copan sau aripi pe care le folosește Soacra mea la ciorbe diverse. Este mare specialistă la acest capitol. Și nu numai.
În fine, de acest Thanksgiving ne pusesem în gând să preparăm un piept ca de obicei dar Crocodiluța Șefă nu a găsit o bucățică care să-i placă la magazin drept pentru care a achiziționat niște pulpe frumușele și dolofane, cu os și piele. Am stat eu un pic în cumpănă cum să le fac și dintr-o dată dintr-un colț al minții mele crețe, m-a lovit gândul de a adopta o preparare de tip Coq-au-Vin, că de ce nu? Nu am chiar absolut tot ce e nevoie pentru rețeta “tradițională” dar nu mă plâng, nu prea am chef și nici timp pentru chestii foarte complicate. Nu că ceea ce mă pregătesc să prezint aici nu ar fi relativ complicat. Sper să și merite!
La poza de grup cu ingredientele s-au prezentat: un cartof dulce, pulpe de dinozaur, pardon curcan, usturoi, foi de dafin, ardei sheperd sau capia, o ceapă albă, ierburi de Provence, vin Marsala, ciuperci Porcini uscate, supă concentrată de pui, păstârnac și tarhon. Până una-alta.
Prima mână a-ntâia, vorba proverbului, trebuie să punem ciupercile uscate la re-hidratat într-o cană generoasă de apă fiartă. Acoperim cana cu o farfuriuță și o dăm deoparte undeva mai la cald. Vom folosi atât ciupercile cât și lichidul rezultat la rehidratare care devine în 20 de minute un soi de “ceai” aromatizat de ciuperci, o bunătate.
Dăm un pic de culoare pulpelor la ceaun, într-un pic de ulei de măsline la foc mai molcom. Nu ne grăbim, ideea este să extragem cât mai multă grăsime din pulpe cât ele se rumenesc, fără să ardem nimic. Grăsimea rezultată este bineînțeles un deliciu în care se va găti tot restul.
Această operație de “bronzare” o fac de obicei în tranșe separate indiferent de ce prepar. Discutând la modul general, dacă înghesuim toata carnea aiurea în ceaun sau în tigaie, umezeala din ea nu se mai evaporă ca lumea, se acumulează la fundul vasului și tot procesul se transformă într-unul de fierbere. În plus nici loc de manevră ca lumea nu mai avem ca să putem controla situația.
În grăsimea rezultată din pulpe călim acum ceapa, usturoiul și ardeiul. Tot acum am adăugat ierburile de Provence și foile de dafin ca să le “trezim” un pic, plus o parte din tarhon. Și, pentru că niciodată nu mă pot liniști, am pus la bătaie și un baton de scorțișoară, făcându-mi socoteala ca tot e toamnă, Thanksgiving și aroma ei o va completa de minune pe cea a tarhonului.
Când amestecul de ceapă si ardei se calește și se scade bine, este momentul să adăugăm Marsala. Cât ne lasă inima. Pe mine m-a lăsat inima cam 100-120 mililitri, ochiometric. Amestecăm bine-bine ca să curățăm fundul ceaunului de tot ce s-a lipit acolo. As fi mers de asemenea de flambat un coniac la acest moment, dar mie-mi lipsește unul de care să nu-mi pară rău iar Marsala, fiind o idee mai tare decât un vin, le înlocuiește pe amândouă într-o oarecare măsură, sigur în spirit dacă în aromă sigur nu.
O dată alcoolul gătit din amestec, adăugăm ciupercile re-hidratate cu lichidul lor cu tot, împreună cu cartofii dulci și păstârnacul.
Ne întoarcem cu pulpele în ceaun, unde le facem binișor loc printre legume. Completăm nivelul de lichid cu supă făcută rapid din apă fierbinte și pastă concentrată.
Acum este momentul să potrivim acest sos de gust exact cum ne place, pentru că prin el se vor conecta și întrepătrunde toate aromele din ceaun. Acoperim afacerea și o lăsăm să bolborosească molcom la foc mărunt până când păstârnacul este bine pătruns și carnea se desprinde de pe os ca o mănușă.
La finalul acestei epopei nu ne mai rămâne decât să scădem totul în cuptor, 10 minute la 375F (190-200C). Genul acesta de găteală mă face să ma bucur că am ales un cuptor cu trei elemenți. Cel de deasupra face pielea bună și crocantă, așa cum trebuie, citire de la Letopiseț!
Asta a aterizat pe masă, la concasat. Am tăiat pulpele în două și am servit jumatea respectivă pe un pat de piure de cartofi cu sosul și legumele aferente, garnisite cu pătrunjel proaspăt.
Poate vă întrebați dacă un asemenea preparat relativ complicat merită toată osteneala? Cu vârf și îndesat merită și nu spun asta ca să ma laud, nu sunt fraieri Francezii ăștia cu Coq-au-vin-ul lor. Enervanți sunt. Fraieri nu! Letopisețul Casei Radu se îngroașă iar! Cam așa.
Recent Comments