Eu am de câțiva ani obiceiul de a bea la prima oră a dimineții o cană de apă caldă în care storc o lămâie întreagă. Lămâile în consecință nu lipsesc niciodată din lista săptămânală de cumpărături. Inevitabil câteodată se mai întâmplă încurcături și sfârșesc prin a avea un exces de lămâi care trebuie folosite. Vorba Francezului Goethe, când viața îți servește lămâi, faci limonadă. Sau chec cu lămâie. Sau, în cazul meu, o cremă.
Problema acestor creme este că sunt un pic pretențioase la preparat pe aragaz, unde trebuie un control relativ precis al temperaturii, altfel în loc de cremă îți rezultă ouă dulci scrambled cu lămâie. Mda, nu tocmai rezultatul ideal, ca să zic așa… Din fericire, săpând la Letopisețul Allrecipes, am dat peste o metodă beton pe care am modificat-o un pic ca să fie beton armat. Vedeți imediat despre ce este vorba.
Par multe ingrediente dar, dacă le împărțim pe căprării un pic afacerea se simplifică și ea un pic. Avem pe de o parte ingredientele pentru cremă: lămâi, zahăr brun de plantație, ouă și unt. Pe de altă parte avem componentele granolei: pecane, fistic, migdale plus dulceață de vișine și nelipsitul ovăz. Ca aromă pentru amândouă, cardamomul merge de minune.
Pentru cremă, omogenizăm mai întâi zahărul cu ouăle și cardamomul. Când zahărul este complet dizolvat, schimbăm atașamentul mixerului cu cel de tip tel, mai precis cel cu care se bate frișca, și adăugam treptat untul topit dar nu fierbinte împreună cu sucul din lămâile stoarse plus coaja rasă de la 2-3 dintre ele, după gust. Mixăm bine amestecul până se omogenizează complet. Nu-l facem spumă, OK?
Aici vine faza cu betonul. Mutăm amestecul într-un vas termorezistent bun pentru folosit în cuptorul cu microunde. Da, în loc de mașina de gătit, vom folosi cuptorul cu microunde în intervale de câte 30 de secunde, urmate de fiecare dată de o amestecare viguroasă cu telul.
Rețeta originală stabilește intervale de câte un minut dar mie mi s-a părut excesiv în special când puterea cuptoarelor variază semnificativ. Intervalele de 30 de secunde lungesc un pic procesul dar oferă un control mult mai bun al procesului, garantând în același timp că nu facem ouăle omletă. După un număr de cicluri de încălzit – bătut cu telul, amestecul se îngroașă numai bine.
Cam asta este consistența finală a cremei. Când amestecul se răcește, devine și mai consistent. Cine dorește poate trece crema prin sită ca să separe coaja rasă de lămăie, ca la restaurant. Mie îmi place un pic mai “rustică” iar coaja de lămâie dată pe microplane este extrem de măruntă și în consecință nu deranjează prea tare. Dată prin sită crema devine ca mătasea, posibil mai potrivită pentru o umplutură sau un tort.
În fine fiecare face cum crede. Noi am servit-o la pahar, deci am porționat-o frumușel în ele și am pus-o la rece.
Avem timp în consecință sa facem o granola, care constă din amestecul de ovăz cu pecanele, migdalele și fisticul zdrobite mai măricele după cum se vede, prăjite domol în tigaie. Când se rumenesc o leacă, dăm tigaia la o parte și adăugăm o lingură două de dulceață sau sirop de arțar sau orice altceva care ne place și amestecăm bine ca să se “distribuie” și să se absoarbă. Merge și un vârf de cuțit de sare dacă stau bine să mă gândesc. Eu am mai adăugat la final și câteva caise uscate Turcești, tocate.
Și cam așa le-am servit. Crema de lămâie la fund plus granola deasupra și garnisite cu afine, zmeură și un pic de mentă. Nu cred ca se mai poate adăuga nimic de la acest punct. Doar că această rețetă va merge scrisă la Letopisețul Casei Radu. Cam așa.
Recent Comments