Nu-i așa că vă era dor de o omletă? Nu dați în mine cu ouă, că le folosesc! La noi în familie omleta este un soi de ancoră de furtună, când n-am nici o idee validă de ceva supercalifragilistic, sau am anumite constrângeri, cum ar fi Le Copilski operat de toate măselele de minte, o omleta este super-eroul care salvează ziua. Sau măcar dimineața.
O omletă este un vehicul absolut perfect pentru absolut orice-ți tună prin minte. Șuncă de Praga și șvaițer? Unde semnez? Feta de capră cu ceapă verde și leuștean? Perfecțiune! Mango și busuioc cu un pic de sos Tamarin? De ce nu? Umplută sau umplută cu întuneric, bătută sau relaxată, rulată ca o clătită sau împrăștiată, simplă sau cu 30 de chestii în ea pe lângă ouă, variațiunile plus combinațiile de arome sau ingrediente sunt practic infinite. Deci ori ai o imaginație nesfârșită, ori deschizi frigiderul și vezi ce-ți face cu ochiul. Restul vine aproape de la sine. Cam așa.
Iaca ce-mi făcu ochi dulci de prin frigo: ceapă verde, Emmental Canadez, prosciutto San Danielle, ouă de fermă, mărar și nelipsita cremă de 35%. Din grădină îmi făcu în mod foarte insistent cu ochiul niște leuștean proaspăt. Sunt mort după leuștean, l-aș mânca și cu ciocolată, dar în omlete în general este crimă de bun.
Dependența asta sezonieră de leuștean mi se trage de la bunica mea din partea Mamei care îl folosea în mod liberal la ceea ce ea numea prăjitură. Rețeta acestei prăjituri era simplă: două ouă proaspăt ouate, calde, luate aproape de sub găină, două-trei jumări cu untură cu tot dintr-una din garnițele pregătite cu grijă peste iarnă, sare și leuștean proaspăt din grădină. Prăjea bine bine jumările pe plita cu lemne din bucătăria de vară, intr-o tigaie înnegrită de oțel carbon, care cred că vazuse cel puțin trei războaie majore, le dădea deoparte și-n untura rezultată turna amestecul de ouă bine bine bătut cu leuștean tocat în el. Rezultatul era, după vorbele ei, bun rău! Și era în general răsplata pentru o treabă prin curte la care o ajutam.
Sunt născut și crescut la oraș, dar dă-mi pe la nas un pic de leuștean și-mi amintesc instantaneu de satul natal al Mamei de la confluența Crasnei cu Teleajenul.
Amestecul meu clasic: ouă, sare, piper și cremă de 35% la care adaug o verdeață oarecare. Merge aici mai orice fel, de la cimbru sau pătrunjel la coriandru sau arbagic verde, în cazul de față mărar. Merge foarte bine și fără. Totul vine bătut bine-bine cu furculița, și mai bine cu telul, ideea este să omogenizăm și să facem omleta mai “fluffy”.
Metoda clasică este cu tigaia la foc iute. A mea este cu ea la foc mediu-mic, în special dacă mă apuc de împăturit omleta peste un amestec oarecare. În principiu nu doresc să bronzez prea tare partea în contact cu tigaia, vom vedea mai încolo un pic de ce.
Când omleta începe să se “țină” în tigaie mai ca o clătită, este momentul umpluturii. Emmental-ul l-am tăiat în două pe lungime și l-am așezat primul. Prosciutto a venit și el tăiat în fășii, ca să fie mai ușor de consumat în farfurie, iar peste am pus un amestec de ceapă verde și leuștean.
Împăturitul începe când partea de deasupra a omletei este făcută dar încă moale. După cum se vede în imagine, “fundul” este numai bine prăjit, gălbior și frumușel. La foc iute s-ar fi bronzat mai mult și ar fi devenit mai tare, mai “casant”, semnificativ mai greu de “îndoit” și “mulat” peste umplutură fără să se crape. Bineînțeles că poate fi făcută numai în două, nici o problemă aici. Nouă însă ne place în trei.
Am mai spus-o și o voi mai spune, farfuriile trebuie musai să fie calde, eu le încălzesc un pic la cuptor. Dacă sunt reci, absorb căldura din omletă cât ai zice pește. Vrea cineva omleta rece sau mai meh? Mă îndoiesc sincer.
Avem aici omleta așa cum am servit-o, cu pâine mănăstirească intermediară prăjită, dată cu unt și totul garnisit cu ceapă verde și leuștean proaspăt. Peste pâinea prajită am stropit o lecuță de glaze balsamic. Mic dejun perfect! Și merge chiar și la brunch sau cină! Cam așa!
Recent Comments