Câteodată se mai satură omu’ de atâta pui și pește și se mai uită și la alte alea, mai ales la mâncăruri care se pot face repede, cu puține ingrediente pe care le ai deja la îndemână și, de ce nu, eventual totul într-o singură tingire, ca să nu ai prea mult de curățat în urma ta. Acest “truimvirat” culinar clasic ideal nu este subiectul acestei postări decât oarecum parțial, după cum se va vedea în continuare.
Inspirația provine dintr-un Letopiseț de bază al lui Jamie Oliver, pe care-l recomand cu mare căldură oricui dorește să devină confortabil și, de ce nu, inventiv în bucătărie. Este vorba de 5 Ingrediente în versiunea Românească, un Letopiseț plin de rețete simple, îndesate cu aromă grupa mare, care se prepară în majoritatea lor fără prea mare bătaie de cap și relativ repede. No hai la treabă că îi făcui destulă reclamă gratis lui Jamie care, spre deosebire de subsemnatul, un amărăștean de inginer, este deja multi-multi milionar.
Se observă bine aici această filozofie a economiei de ingrediente, sunt numai șase, ficat organic de vită, ceapă roșie, pâine integrală cu semințe diverse, kaiser, rozmarin și pătrunjel. Pătrunjelul este prezent mai mult ca garniș, însă.
Rețeta originală funcționează cu bacon și salvie dar kaiser-ul l-am avut deja la îndemână iar salvia este o iarbă care divizează uneori familionul Radu. Deja unii cam fac zâmbre la ficat, nu-mi vine să adaug încă ceva pe care nu sunt sigur în combinație. Personal îmi place salvia în combinație cu mai orice dar opinia mea este minoritară. În fine… Rozmarinul nu numai că funcționează excelent în combinația cu kaiserul, dar are și aprobarea universală a Crocodiluțelor. Punct ochit, punct lovit!
Nu m-am putut abține să nu introduc o mică notă de iuțeală dulce și afumată de la bun început. Cam așa funcționează mintea mea cea creață, nu stă pe loc mai niciodată și-mi aruncă așa câte o idee. Am început prin urmare în tigaia mare non stick rece la foc mediu-mărunt, cu kaiserul tăiat mai cum se vede, rozmarinul cu cracă cu tot împreună cu un praf de chili Mexican, într-un pic de ulei de măsline, care va amorsa dizolvarea grăsimii din kaiser.
Chili-ul Mexican are o aroma dulce, afumată foarte gâdilătoare pe la nări, dar nu este din cale afară de iute, ca idee mai puțin decât boiaua iute, aș zice cam jumate “ochiometric”.
Știu că este împotriva înțelepciunii culinare tradiționale să începi cu tigaia rece și temperatura redusă, dar în acest fel se extrage întotdeauna mai multă grăsime din orice. Citire de la dom Inginer!
In grăsimea rezultată de la kaiser călim acum ceapa tăiată mai subțirel. Ar fi mers tăiată chiar mai subțire decât aici dar m-am grăbit un pic și tocatul mărunt al cepei cuplat cu graba este o rețetă aproape sigura de a adăuga și sânge la “sudoarea” depusă în bucătărie. La modul cât mai propriu posibil.
Ridicăm focul la mediu spre un pic iute.
Cât ceapa se călește, putem secționa ficatul, dacă nu era deja feliat în felii de 10-15mm grosime și-l dăm cu un pic de sare și piper pe ambele părți.
Când ceapa este călită frumușel, facem loc feliilor de pâine, pe care le vom prăji bine, pe ambele părți în grăsimea rezultată din kaiser.
Iar îmi jucă mintea o festă. Când am gustat ceapa am zis “mmmm bun!” La care mintea zice “mmm, și mai bun cu o linguriță de glazură balsamică”. I-am dat dreptate, tare bine merge și uite așa am ajuns de la cinci ingrediente la șapte. Că așa-i în tenis.
O dată pâinea prajită frumușel, urcam pe ea ceapa călită și kaiserul ca să nu le ardem. Scoatem crăcuța de rozmarin și punem în tigaie la focul care acum poate fi mediu-iute și ficatul care nu are nevoie de mai mult de un minut pe fiecare parte. Suntem gata.
Grijă mare cu ficatul însă, este relativ sensibil ca și creveții sau calamarii. Gătit prea tare devine la fel de moale si fraged ca șaua de la bicicletă.
Cam așa le-am servit, sub o formă mai mult sau mai puțin de sandviș, cu varză de Bruxelles și pătrunjel făcut chiffonade, ca să ne și franțuzim oleacă. Știu că unii vor scutura negativ din cap și cu nasul complet strâmb la vederea vărzuțelor, de gustibus non est disputandum vorba francezului Goethe. Nu împiedic pe nimeni să servească lângă ficați orice le dorește suflețelul, de la cartofi prăjiți la fasole verde franțuzească. Noi avuserăm aceste vărzuțe rămase stinghere într-un colț de frigider, păcat să se strice. Crocodiluța Șefă le-a făcut bine la abur (a știut tot cartierul) după care au venit sotate în unt cu usturoi și date cu un pic de chili Mexican o dată așezate în farfurie.
Dar să nu divagăm de la subiect din cauza garniturii că nu e la fel de importantă ca aia de chiulasă. Acest mod de gătit, cu totul într-o tigaie se pretează bine la multe combinații de ingrediente, care nu trebuie musai să fie multe, ci numai alese judicios ca să se scoată una pe cealaltă în evidență, într-un soi de… sinergie culinară. Sună pretențios, îmi cer scuze și aștept sinonime în cutia de reclamații și sugestii. Tare bun a fost acest ficățel, la Letopiseț cu el!
Recent Comments