Scuze pentru confuzia din titlu, dar sunt și eu o leacă confuz. Ideea și originea acestui desert pleacă din fosta regiune Limousin din Franța. Zic fostă pentru că era până acum 8 ani “județul” francez cel mai puțin populat, drept pentru care în 2016 a fost “absorbit” de unul dintre vecini în noua hartă administrativă. Mă rog, nu vreau să divaghez prea tare, dar merită să fac mențiunea porțelanurilor de Limoges, care provin din aceeași regiune și care sunt semnificativ mai faimoase decât Clafoutis. Revenind la confuzie, desertul, conform “tradiției” e musai cu cireșe și nu alte fructe, că altfel cică nu i-ar mai zice Clafoutis ci Flaugnarde. Eu am o combinată, după cum se va vedea imediat… deci… Claflaugnarde? Ia să văd cine poate să repete de cinci ori acest cuvânt, repede-repede, ca șase sași în șase saci?
Nu știu exact de cine a fost popularizat acest Clafoutis în România, dar pe continentul Nord American, meritul îi revine Juliei Childs de unde este inspirată și rețeta de față. Sună foarte Franțuzesc și foarte elevat dar este într-un fel desertul leneșului. Da, rețeta “originală” nu se ostenește nici măcar să curețe sâmburii de cireașă, vezi Doamne sâmburii respectivi adaugă aroma lor “migdalată” la tot restul. Există fără îndoială un sâmbure de adevăr aici. Scuze, nu m-am putut abține, în special când rezultatul poate costa un premolar și o vizită neplănuită la dentist.
Ingredientele, după cum se vede, sunt foarte aproape de un Dutch Baby, numai cantitățile lor diferă un pic, vedem imediat ce măsuri am folosit.
Avem prin urmare prezente la grămadă: făină, ouă, lapte și zahăr pentru bază, cireșe și nectarine ca fructe, plus esență de vanilie ca aromă. Și dacă tot mă abat de la rețeta tradițională (promit să curăț cireșele!) de ce nu aș adăuga un pic de alcool, nu? Un Amaro Nonino merge de minune aici.
Uite că m-am ținut de promisiune și am curățat cireșele, apoi le-am tăiat aproximativ în jumătăți. Nectarinele le-am făcut în opt iar amestecul rezultat de fructe l-am aruncat cu două lingurițe bune de zahăr brun și ochiometric cam 80-100 ml de Amaro Nonino. Le-am lăsat în liniște să se macereze, în castronul acoperit cu folie de plastic câteva ore la frigider. Veți vedea de ce am așteptat atâta. Da, bineînțeles că merită!
Compoziția de bază este atât super simplu de preparat cât și super simplu de ținut minte, volumetric vorbind. Am folosit aproximativ o cupă de făină, mai cum s-a luat cu lingura din borcanul în care o ținem, o cupă de lapte și trei ouă. La ele adăugăm zahăr și esență de vanilie după gust, plus un “praf” de sare. Hop cu ele în blender sau la mixer.
Ca aromă pentru această compoziție merg multe alea, inclusiv combinate. Vanilie, rom, cardamom, cimbru (da, cimbru!), mentă, migdale… trebuie numai să cugetăm o clipă și să alegem care dintre ele merge cât mai “sinergistic”, ca să zic așa, cu fructele pe care le folosim.
Aici avem o variație la preparat, inspirație Julia Childs. În general se așează fructele după care peste ele se toarnă compoziția din blender și toată afacerea merge la cuptor.
Julia Childs zice că este mai bine să creem mai întâi un pic de crustă, un milimetru-doi sau cam așa ceva, la fundul formei de copt și abia după aceea să punem fructele. Într-un fel și din punct de vedere tehnologic Dom’ Inginer vede un mic avantaj aici, în special când trebuie să scoatem “tarta” și să o servim. O mică piele la fund ar putea face procesul de extragere mai simplu și mai fără dureri de cap, deci merită verificată ipoteza.
Începem deci cu numai un pic de compoziție pe fundul formei de copt, câteva minute la foc mărunt, sus pe mașina de gătit. Ne trebuie în consecință un vas care merge și pe foc și în cuptor, în cazul de față tigaia mea non stick de 10”.
O dată acea “pieliță” creată, continuam cu metoda smuls și aruncat, varianta fleoșc cu toate în tigaie, mai puțin feliile de nectarină pe care le aranjăm frumos ca să dea “față” tigăii. Presărăm un pic de zahăr brun peste tot, dar în special peste feliile de nectarină.
Afacerea intră la cuptorul preîncălzit la 350F și reglat pe coacere cu convecție.
Mno așé. Domnu’ Clafoutis este gata când este gata. Mai precis când o scobitoare sau un băț special pentru încercat, pentru cine este mai fancy, înfipt în centrul tigăii iese curat curățel. Sfătuiesc cu căldură ca încercările să fie făcute succesiv cam de când suprafața exterioară începe să se rumenească, pentru că dacă-l coacem prea tare, textura se schimbă și devine un pic mai “gumilasicoasă”. Nu-i mare bai, gustul se păstrează, dar textura este bine să fie o idee “cremoasă”, măcar în centru.
Spun toate acestea pentru că acest desert este de fapt o clătită groasă, cu o oarecare masă (na că și rimează). Genul acesta de compoziție, să-i zicem semi-solid, cu bule aproape mai de loc, continuă să se mai coacă și după ce este scos din cuptor. Masa este de vină, ca și într-o bucată mare de friptură la cuptor, există un gradient de temperatură interior-exterior care se egalează și ajunge la echilibru la un moment dat. Termodinamica, citire de la Dom’ Inginer.
Cam așa arată o feliuță pe care am inhalat-o instantaneu… așa…ca de test, că trebuie testat, nu? E trăznet, inclusiv zaharul brun caramelizat deasupra îi dă savoare. Ne-am putea opri liniștiți aici. Mda. Dar nu.
Din nefericire Dom’ Inginer nu se astâmpără cu una cu două. Mintea lui creață dictează că avem nevoie de un ceva lângă sau peste Clafoutis.
Vă întrebați poate de ce am așteptat ore după fructe ca să se macereze. Ei bine acele ore înseamnă nu numai fructe mai bune, ci și mai mult suc rezultat, care merge extrem de bine amestecat într-o frișcă de casă. Și pentru că tot avea deja Amaro Nonino în ea, am mai adăugat vreo 50ml la mixat. Rezultatul este o “frișcă” de casă ușor alcoolică care combină aroma de arțar, cireșe, nectarine și Amaro. Frișca ideală pentru persoane peste vârsta majoratului.
Și iaca toată Splendoarea în Iarbă, garnisită cu mentă sălbatică din grădină, făcută chiffonade, că dacă tot ne franțuzim, apăi să ne franțuzim până la capăt, vorba proverbului.
Acest Claflaugnarde intră la loc de cinste la Letopisețul Casei Radu, secțiunea “Pericoloso Sporgersi”. Mda, cam așa.
Recent Comments