Casa Radu nu a fost niciodată una cu adevărat religioasă, mai precis sarbătorile le țineam, posturile mai puțin spre deloc. Când stau să mă gândesc, cel puțin în perioada anilor ‘80, nu era prea dificil să ții post tot anul dacă ar fi fost necesar. La câtă carne, ouă, brânză, lactate și alte produse “de dulce” se găseau, să ții post era foarte simplu, ca în bancul cu cineva care intră într-o măcelărie și întreabă : “Ce aveți?” “Ce se vede!” veni răspunsul prompt și ne ceremonios. “Două kile de cârlige atunci, vă rog!”.
Încerc să-mi amintesc ce se găsea în luna Februarie-Martie prin aprozare sau falimentare, în care intram numai după pâine, care din fericire se găsea fără probleme, lapte albastru străveziu și iaurt, pentru care mă sculam ca idiotul la 5:30-6 dimineața ca să am cât de cât o mică șansă de a prinde. Nu îmi amintesc decât rafturile, galantarele goale și cârligele unde în vremurile așa zise “bune” atârnau slănine, afumături și salamuri, acum tot goale. Noroc că mai prindeam ouă, brânză și câte o ciozvârtă de ied sau porc sau pui de pe la țară, de la rudele din partea Mamei, rodul unor animale care creșteau cu pâinea și mălaiul strânse cu trudă de către noi toți, cărate tot de la oraș cu ranița că în sat era o sărăcie cam lucie. Cam așa era situația, ori aveai rude la țară ori pile la alimentară.
Hai să nu ne amărâm însă prea tare cu amintirile. În prezent se găsesc prin magazine legume și vegetale proaspete, unele destul de decente, iar acolo unde nu sunt chiar nemaipomenite, se găsesc conserve de calitate bună care te scot cu brio din încurcătură. Ne place nouă să ne plângem, că altfel nu am fi Români, dar astăzi în alimentări există marfă decentă care să te inspire, în contrast cu cele din trecut, atât de goale că până și propriile tale gânduri aveau ecou. Ce urmează este o asemenea așa zisă rețetă improvizată, nu în bucătărie ci în urma inspirației avute în magazin.
Trecând pe la ceapă, mi-a sărit în ochi chestia asta mare, albă, Spaniolească, care este tare dulce și bună gătită. La această rețetă ar merge bineînțeles orice fel de ceapă inclusiv cea “obișnuită”, sau roșie dar generozitatea acesteia din imagine mi-a pus rotițele în mișcare. Ar fi bună un soi de tocană cu năut, roșii cireașă și vinete ziseră sus menționatele rotițe. Da, răspunsei, dar ar fi bine să-i adăugăm tocanei un pic de masă, poate cu cartof dulce și îmi plac și ardeiașii ăștia la punguță din raft, am adăugat. OK răspunseră rotițele, nu uita de usturoi și de boiaua afumată! Mda, tare bine e să conviețuiești în liniște, pace și sinergie cu propriile rotițe!
Zis și făcut: am umflat ardeiașii, vinete proaspete și, de pe rafturile de băcănie, un borcan cu năut. Prefer fasolea, năutul, lintea și chestiile asemănătoare la borcan. Sunt mult mai îngrijit conservate, conținutul e mai de calitate, că este vizibil, nu ca în cutie, iar sucul în care sunt este ca o supă clară și bună. E mai scump la borcan dar calitatea merită.
Ardeii nu i-am conceput altfel decât copți, mai ales că aș vrea să-i țin separat ca garniș la sfârșit. I-am tăiat frumușel în două cu coadă cu tot, i-am curățat și i-am stropit un pic cu ulei de măsline și la cuptor cu ei.
În toate cele ce urmează, că pe urmă îmi aud vorbe, coptorul a fost încălzit la 400F (205C) și reglat pe roasting cu convecție.
Identic am făcut și cu vinetele tăiate rondele și cartofii dulci, tăiati cubulețe mai măricele.
Cât cuptorul își face treaba, punem la călit la foc mediu-molcom ceapa și usturoiul, împreună cu tulpinile de la pătrunjel. Adăugăm sare, piper și boia afumată după gust.
Când ceapa se înmoaie vine rândul conservei de roșii cireașă, pe care o clatim bine bine să rămâna curată pentru reciclat iar apa o punem în tigaie, la scăzut.
Numai bine când sosul este un pic scăzut cartofii și vinetele sunt și ele gata. Adăugăm și năutul. U lichidul din borcan cu tot. Eu gust acel lichid din borcan sau conservă, ca să văd dacă și cum se potrivește la ce gătesc înainte de a-l adăuga. Câteodată lichidul din cutie nu prea merge, dar cel din borcan, în imens de marea majoritate a cazurilor e bun și e păcat să-l arunci.
Toate vin amestecate bine bine și tigaia mai vine dată la cuptor ca toate să facă priză, să scadă un pic și să facă un pic de crustă rumenă. Suntem gata!
Și iaca așa am servit această mâncare, pe un pat de orez basmati făcut de Crocodiluța Șefă la abur și garnisit cu ardeiașii copți plus un pic de pătrunjel proaspăt tocat. Poate nu mă credeți, dar merge și un vin roșu deși nu e nici un pic de carne aici, nici roșie nici de nici un fel.
Apăi să tot fie post dacă poți mânca așa, după spusele sus menționatei Crocodiluțe. De Letopiseț, zic eu. Cam așa.
Recent Comments