Se întâmplă câteodată să nu avem nici nimic plănuit la baza unui weekend și nici mare chef de făcut cine știe ce mari preparații. Asta nu înseamnă însă ca nu trebuie să ne omenim și să ne respectăm, ci mai degrabă înseamnă ca ne orientăm spre ceva simplu de făcut, fără farafastâcuri supercalifragilistico-Madagascar-preponderente. Eventual un produs-două semi-preparate, mai ales dacă ai o locație bună la îndemână de unde poți achiziționa ceva decent.
Câteodată o asemenea abordare simplă lasă loc pentru crearea triunghiului magic format din fel principal – garnitură – desert în cam o oră de activitate pentru două zile! Asta se cheamă lozul perfect câștigător la Casa Radu, pentru că deși n-ai plănuit mare lucru, nimic nu este lăsat la voia norocului! Să vedem acum despre ce este vorba.
Avem foarte aproape de noi un magazin alimentar, pe numele lui: Greco’s Oak Ridges Market pe numele lui, mai mic ca Mega-Image-ul din Mâneciu Ungureni, dar extrem de bine ticsit cu de toate (în afară de alcool). De acolo mi s-a lipit de mână o pungă vidată, producția lor, cu vărzuțe de Îmbruxelles, vorba lui Divertis, marinate în ulei de măsline cu rozmarin, chili și usturoi. Crocodiluța Șefă nu este o amatoare deosebită a acestor vărzuțe, dar știe că sunt super sănătoase și atunci mai lasă de la ea, mai ales dacă sunt preparate cu grijă. Știind toate acestea, am tăiat o ceapă dulce Vidalia mai mărișor o idee și am adăugat-o vărzuțelor. Nu-mi săriți în cap cu ceapa Vidalia, merge orice fel de ceapă, roșie, albă, chiar și verde. S-a potrivit să am Vidalia la îndemână, da?
Primul secret aici este o tigaie gen fontă sau una antiaderentă dar mai grosuță, cu inerția termică mai mare și care încălzește uniform, ca treaba să se facă repejor. Al doilea este întoarcerea vărzuțelor cu partea tăiată în jos ca să facă contact cu fundul tigăii, totul frumușel într-un singur strat. Le lăsăm așa, cu un capac peste, la foc mediu până fața tăiată a vărzuțelor se “prăjește”. Cam 10 minute? Sau cam așa ceva?
Tot de la flăcăii de la Greco’s am luat un pui gata marinat Peri-Peri. Mai au și alții asemenea orătănii marinate în feluri diverse dar acest Peri-Peri este o marinadă perfectă pentru un pui la guptor sau grătar, nu-i mai trebuie decât sare.
Peri peri este numele unui ardei serios de iute adus cel mai probabil din Brazilia pe meleaguri Sud-Africane de către Portughezi. Este, dacă cumva vă întrebați, semnificativ mai iute decât un jalapeno și stă, împreună cu usturoiul, paprika afumată, lămâia, ceapa, foile de dafin, oțetul și uleiul de măsline la baza marinadei sau a sosului cu același nume. Nu vă panicați prea tare, marinada este folosită judicios și o dată puiul copt sau fript, rezultatul nu este nici pe departe ca vulcanul Krakatoa, iuțeala se mai atenuează. Crocodiluța Sefă oricum nu este amatoare de iute, dar acest pui îi place fără rezerve.
Cât vărzuțele se prăjesc la față, punem puiul la grătar la pătruns. Modul la care îl fac este simplu: grătarul are trei arzătoare mari, cel de dedesubtul puiului este oprit, cel din mijloc este la minim iar cel din stânga este la mediu-mărișor. Urmăresc să creez când închid capacul grătarului, un curent de aer cald care să aducă puiul progresiv la în jur de 125-130F (52-55C) lângă os fără să treacă de 145F (63C) la margine.
Dacă tot discutarăm de ardeiași, am pus pe grătar și niște capia baby multicolori, rămași stingheri într-un colț de sertar al frigiderului de săptămâna trecută. Mă dau în vânt după ardei copți, se vor potrivi de minune aici.
Vărzuțele s-au rumenit un pic la față și sunt și pătrunse de la aburul format sub capac. Nu avem decât să amestecăm un pic și să le punem la cuptorul preîncălzit la 400F (205C) și reglat pe roasting cu elementul de sus și cel de jos cu convecție.
Suntem gata cu vărzuțele când ele arată cam cum se vede în imagine. Și mirosul “acela” le-a trecut dacă vă întrebați. Mai ajustăm un pic cu sare și piper după gust, după care le ținem calde.
Ardeiașii i-am scos de mult și i-am pus la scurs. Între timp puiul a ajuns la temperatura de care vorbeam mai demult, și ca să se rumenească frumos, l-am pus pe etajul grătarului, deasupra arzătorului fierbinte, pe care l-am dat două linii mai tare.
După cam 10 minute puiul arată cam cum se vede iar temperatura în piept este cea care se vede în imagine. Am oprit grătarul și am lăsat puiul la repaus pe el cam 10-12 minute, timp în care gradientul de temperatură în “masa” lui s-a egalat la în jur de 152F (67C). În același timp m-am ocupat și de desert.
Iaca puiul gata, scos pe tavă, numai bun de tranșat.
Eu mi-am luat frumușel un copănel, lângă vărzuțe și ardeii copți. Mai avuserăm și o porție mică de cartofi copți comandați de la niște Greci mai deunăzi, încălziți și ei tot la cuptor, că tot era cald. Varzuțele ies bunicele și singure făcute cum am descris mai sus, iar combinația cu ceapă le face și mai bune. Am primit aprobare de la Crocodiluța Șefă să mai fac așa.
Nu știu dacă ați remarcat dar tot ce s-a preparat aici mergea făcut și de la zero, cu puțină planificare la capitolul marinare a puiului și a verzei după cum binevoim, pentru o zi sau cel puțin o noapte la frigider. Genul acesta de gătit te poate scoate și din rutină și din încurcătură la o adică. Cam așa.
Poate nu m-ați crezut că am preparat și un desert… iaca dovada. Pare fabulos și este fabulos, dar la preparat munca este minoră și cel mai mult se așteaptă ca zmeura și murele să se macereze un pic amestecate cu o lingură de zahăr brun. În rest este o frișcă de cacao, îndulcită cu sirop de arțar, care se face în doi timpi și trei mișcări.
Iar de data asta am făcut un castron mare de friscă din aceasta, avem și pentru mâine, inclusiv la cafeaua de dimi. Cam așa. Toată afacerea, cu desert cu tot a durat cam o oră, avantajul fiind că nu am avut nici mare lucru de cojit sau tocat, nici mare curățenie în urmă de făcut. Vorba lui Manny Calavera: Lotteria!
Recent Comments