De cele mai multe ori zeii bucătăriei îmi pompează aer proaspăt sub aripi și toate ies exact așa cum scrie la carte. Sau măcar aproape. Câteodată însă li se mai strică și lor pompele, că de, nu sunt de fier și atunci cam am de furcă, în special pentru că defecțiunea se întâmplă întotdeauna la un moment inoportun. Să nu mânii pe Dumnezeu însă, în general o descurc eu cumva. Și că veni vorba de semi-eșecuri, ultimul din “palmares” este un așa numit Shepherd’s Pie, Plăcinta Ciobanului pe limba lui Creangă. Mă rog, dacă ne-am ține de tradiția ceva mai nouă Englezească ar trebui să-i spunem Cottage Pie, pentru că nu este făcută din miel ci din porc în acest caz. Ca mai toate mâncărurile de acest gen, confortabil, generos și satisfăcător, versiuni există pe tot globul din Argentina sau Brazilia până în Indonezia și te mai miri pe unde. Ca principiu acest tip de “plăcintă” a fost inventat ca să facă mult mai simplă refolosirea și păstrarea carnii, care, în absența refrigerării se altera imediat în acele vremuri. Nu este de mirare deci răspândirea ei, sub o formă sau alta, începând cu vreo două secole în urmă, pe mai tot mapamondul. În fine… hai să vedem cam ce s-a întâmplat în bucătăria Casei Radu în acest caz.
Rețeta este adoptată și adaptată, ca în multe alte cazuri, după Jamie si ce avem adunate aici ca ingrediente sunt: carne de porc sub formă tocată și sub formă de cârnat, mere, cartofi, tulpină de țelină, praz, lapte cremă de 10% și muștar. Mai există și alte ingrediente pe care le vom vedea pe parcurs.
Începem cu carnea tocată, în tigaia rece, la foc mediu-mic, ca să extragem cât mai mult din acea grăsime delicioasă. Nici nu o ating până una alta, doar o întind bine ca să expun cât mai multă suprafață la căldură.
Și uite de ce nu o ating de loc, nici măcar acum. Ea se rumenește frumos, capătă un gust deosebit și împrumuta acel gust și grăsimii din tigaie, grăsime care va fi folosită în totalitate în continuare. Dacă tot suntem la capitolul carne, rumenim frumos și cârnații.
Carnea tocată o dam frumos la o parte și o ținem caldă. În locul ei punem merele, tăiate mai cubulețe la rumenit. Grăsimea lăsată de carnea tocată începe să fie absorbită. Merele sunt o combinație clasică pentru porc, ca garnitură la fripturi și alte alea, de ce nu ar fi bune și cu carne tocată?
O dată merele călite și cârnații rumeniți, locul lor în tigaie este luat de praz și tulpina de țelină, la care am adăugat câțiva căței de usturoi tocate “Julienne” și rozmarin proaspăt, de asemenea tocat mărunt. Le călim un minut-două și pe ele.
Acoperim tigaia și lăsăm totul la înăbușit la foc mediu până când telina și prazul sunt bine pătrunse.
Momentul adevărului în care umplutura așa zisei plăcinte este asamblată și lăsată un pic la foc mic, să facă “priză” toate ingredientele. După cum se vede carnea tocată am “bucățit-o” iar cârnații i-am feliat. O lingură bună de muștar adaugă savoare amestecului.
Mda. Aici este punctul la care am dat greș. Bineînțeles, în timp ce am preparat umplutura, cartofii au avut timp suficient să se fiarbă bine-bine. Greșeala pe care am făcut-o este oarecum dublă, dacă nu chiar triplă ca să zic așa. În primul rând ar fi trebuit un alt soi de cartofi, cu mai mult amidon, ca cei Russet spre exemplu. Am zis eu că voi compensa cu un pic de făină dar și aici am făcut o greșeală, am scăpat un pic mai multă decât trebuie. În efortul meu de a corecta totul și de a da o consistență mai “cremoasă” cartofilor, am comis a treia eroare: prea mult lapte. Nu că aș fi pus cu toptanul, dar cam 50ml în plus față de cât ar fi trebuit, a rezultat într-un piure, delicios de altfel, dar fără “structură”, ca să zic așa… În fine… o parte din acest piure am scos-o din circuit, i-am mai pus un pic de făină, am testat-o ca “gnochi”, funcționează relativ bine în acest scop și își așteaptă rândul cuminte, la congelator.
Restul de piure l-am împărțit în două. O parte am pus-o la fundul vasului și peste ea am turnat cu grijă umplutura.
Peste umplutura de carne cu vegetale am “așternut” rândul doi de “piure” pe care l-am decorat frumușel cu câteva felii de cârnat rezervate special pentru acest scop. Peste, i-am tras o stropeală de ulei de măsline, ca să se rumenească frumos. Toată afacerea a intrat la cuptorul preîncălzit la 380F (195C approx.) pentru în jur de 20 de minute.
Cu câteva minute înainte să fie gata, am adăugat deasupra și un pic de rozmarin. Cam așa arată vestita “plăcintă” după în jur de 20 de minute la cuptor. În principiu, este gata când a făcut deasupra un pic de crustă frumos rumenită, deci este bine să ținem ochii pe ea.
Mda. Lipsa de structură din “aluatul” de cartofi al “plăcintei”, care este mai mult un piure, onctuos, nimic de zis dar relativ moale, înseamnă că prezentarea suferă. Nu mai am două straturi de cartofi între care umplutura este frumos separată și vizibilă că așa e în tenis. Gustul în schimb, Slavă Cerului, a fost excelent, am primit felicitări de la Sandra dar în special de la Kopilski căreia i-a mers la suflet, după spusele ei. Cam așa, tot răul spre bine, mai ales când ai și un vin roșu lângă. Voi mai face, cu mai multă atenție însă în viitor.
Recent Comments