Daca tot am avut un weekend relativ cald, cu soare și 20C, m-am scărpinat în cap întrebându-mă dacă nu ar fi potrivit, indicat chiar, să dau drumul la grătar, posibil pentru ultima dată în acest an. Problema este ce să aruncăm pe el…
Poate ați observat că rețetele pe care le prezint sunt centrate mai mult pe păsăret și înotatoare diverse, mai puțin pe vită, care este, din motive de sănătate, rezervată ocaziilor mai speciale. Prin urmare întrebarea este simplă: oare vremea asta specială și caldă contrabalansează un weekend absolut ne-special? Răspunsul a fost un Da fără echivoc din partea familionului. Perfecțiune! Chiar îmi era poftă de un grătar de vită. Se face imediat și merge cu multe garnituri, care și ele se fac în general repede. De unde complicația atunci? Explic mintenaș ce și cum.
Îmi pare rău ca nu m-am gândit să fac poze înainte de a “decupa”grăsimea de pe marginea fripturicilor. Este motivul pentru care m-am complicat cu acest grătar.
Ce se vede în imagine sunt niște felii de vrăbioară sau antricot depinde de după cine te iei. Noi, pe continentul Nord American le numim NY Striploin. Este o bucată scumpuță de carne, care trebuie tratată cu mult respect, pentru că este absolut plină de savoare. Din nefericire grăsimea cu care vine pe o margine conține și un zgârci, ceea ce o face imposibil de gătit ca lumea pe grătar, unde totul se petrece rapid și la o temperatură relativ ridicată, deci trebuie dată la o parte, altfel mesteci la ea de-ți sare basca. Nu numai o dată. Pe de altă parte, această grăsime este delicioasă, e păcat să o arunc, drept pentru care m-am simțit nu numai divizat cum să fac dar și în cum să o folosesc pentru a da gust acestui grătar.
Carnea am dat-o cu sare, piper și un pic de praf de usturoi și am lăsat-o să își revină un pic cât mă ocup de grăsime. Alaturi de carne este usturoi pe care l-am zdrobit cu latul cuțitului.
Mda, nu am de ce să stau prea mult la deliberat, voi face niște jumărele care vor fi folosite ca garniș, iar în grăsimea rezultată voi frige parțial carnea. Prin urmare am tăiat grăsimea mai mărunțel un pic și am aruncat-o pe grătar în tigaia de fontă. Cam 10-12 minute durează să se rumenească bine și să lase mai toată grăsimea.
În grăsimea rezultată am aruncat usturoiul cel zdrobit și două tulpini de rozmarin, apoi carnea pe care am plimbat-o ca să prindă tot gustul din tigaie și întors-o la fiecare 30 de secunde sau cam așa ceva. Da, știuNu le-am făcut complet, numai le-am dat un pic de culoare. Și le-am scos la “odihnă” pentru cam 10 minute.
Numai bine în timpul în care friptura a stat la pauză am ridicat temperatura grătarului la 300 de grade.
Cu grătarul bine încins nu este de loc greu să dăm culoare și marcaje fripturii pe ambele părți. După cum se vede carnea nu este prea groasă și cum este deja pe jumătate făcută în tigaie, nu pot să-i dau marcaje d’alea frumoase, dublu încrucișate fără să o usuc ca pe o scovergă, ceea ce ar constitui o crimă. Și numai așa, cu un rând de marcaje friptura va fi mai aproape de mediu, posibil către bine, decât sânge-mediu cum îmi place mie. Știu că unii mănâncă friptura bine-bine-bine făcută. Nu sunt prieten cu nimeni care face parte din această categorie.
Scoatem friptura înapoi în tigaia care acum este călduță și numai bună să o mențină caldă până o vom servi.
Gata cu toată minunea, feliată frumușel, servită lângă un piure de conopidă garnisit cu jumărelele de rigoare și “sos” din tigaia de fontă plus o salată de fasole verde cu usturoi făcute de Crocodiluța mea Șefă.
Mi-am complicat eu un pic viața cu friptura, dar a meritat cu prisosință. Poate ar fi trebuit să fiu un pic mai atent cu friptura, posibil un minut mai puțin ar fi fost exact cum îmi place mie, dar una peste alta a fost absolut delicioasă exact așa cum a ieșit, nu mai vorbesc făcută exact pe gustul susnumitei Crocodiluțe. De Letopiseț, zicem amândoi. Cam așa.
Recent Comments