Și când lenea e și mai și.
Mda, cine are chef în plină caniculă să gătească chestii de de genul “elaborata, mâine-i gata“ se poate opri din citit aici. Pentru cine are și ceva guri de hrănit și serviciu și tracasări diverse, adică mai precis restul lumii, există o salvare numită slow cooker.
Avantajul major al acestui aparat, pe care îl recomand nu cu mare căldură, Doamne ferește, ci cu mare entuziasm, este modul la care gătește mai tot ce pui în el, în special bucăți mai “muncite” de carne, pe care le face moi și bune de le tai cu furculița. Un alt avantaj pe canicula asta este modul economicos în care funcționează, în special când sunt reglate pe “low”. Trag undeva în jur de 75-100 de Wați din rețea când sunt reglate pe intensitatea mică,și drept urmare nu-ți încălzesc bucătăria precum un aragaz sau un cuptor, și nici nu te coci lângă el cum te-ai coace lângă un grătar afară. De fapt nici nu e nevoie să stai lângă el de loc. Pui ingredientele în el, îl reglezi cât timp să gătească și îți vezi de ale tale în liniște, fără să scoți limba de cald, la umbră sau la aer condiționat. Cu o bere, sau un șpriț.
Despre micul și singurul dezavantaj, vorbim mai târziu o leacă, amu, la muncă (și aia va fi minimă)
Am cumpărat niște carne de vițel, lângă care am adăugat binemersi ce avusei prin frigider și prin cămară, mai precis: ardei cartofi, morcovi, usturoi și ceapă. La capitolul mirodenii, arome și farafastâcuri am adunat la repezeală oțet balsamic, rozmarin, foi de dafin și, nu putea să lipsească, harissa. Și ca să ne Canadienizăm un pic, sirop de arțar și bere locală.
Sunt câteva beri Canadiene care îmi plac mult cum ar fi această Side Launch Wheat, făcută în Collinwood, Ontario sau Maudite de Unibroue în Quebec. Sunt niște beri mai “dese” ca să zic așa… să nu ziceți că nu v-am spus.
Singura muncă este cea de curățat și tăiat ardeii, capa, morcovii și cartofii… în rest nimic. Fleoșc cu toate ingredientele în slow cooker, inclusiv berea dar minus siropul de arțar a cărui aromă se degradează la temperatură mai înaltă.
După un moment de cugetare, mintea mea creață a decis să adauge un praf de usturoi și chili Mexican.
Le amestecăm pe toate bine-bine ca să distribuim egal mirodeniile și reglăm slow cooker-ul pe temperatura “low” pentru 8 ore. Pare un pic cam sec amestecul pentru că berea este la fund, dar în acest aparat tot aburul și toate sucurile care ies din vegetale sunt captate și recirculate, nimic nu se pierde sau nu se usucă aici. Tocana se va găti cătinel-cătinel la “foc” foarte mic și în suc propriu.
După cele 8 ore sunt gata, adăugăm și un pic de sirop de arțar, după gust. Siropul de arțar își pierde aroma la temperatură înaltă, e păcat de el să îl punem la început.
Veți râde, ce a ieșit aici nu are un aspect chiar extraordinaro – supercalifragilistic. Dimpotrivă. Iar asta se datorează lenei mele incipiente. Care a amestecat totul de la bun început, inclusiv ardeii, care puteau fi adăugați probabil în ultima oră, ca să-și mențină aspectul. Gătitul la temperatură mică pentru multe ore are tendința de a “uniformiza” aspectul oricărui preparat, culorile cele mai vii se estompează și migrează in marea masă.
În cazul acestei tocănițe mai avem și faptul ca nu a fost nimic prăjit, nu grăsime, nu ulei… nimic… în principiu un preparat quasi-dietetic ca să zic așa.
Aspectul este însă înșelător. Carnea e moale de se taie cu furculița, iar aromele sunt bine întrepătrunse peste tot. Să tot mănânci așa dietetic zice Dom’ Inginer, mai ales când nu numai căldura dar și lenea-i mare nene Iancule. Cam așa.
Recent Comments