O asemenea șarlotă reprezintă un desert confortabil, plin de pace și lipsit de griji precum îmbrățișarea caldă și calmă a unei amintiri plăcute din copilărie. Erau însă destul de rare la noi în familie, Mama făcea mai degrabă un tort caramelizat de mere răsturnat sau o plăcintă dulce oarecare, nu pentru că nu s-ar fi priceput, ci mai degrabă pentru că unele ingrediente, cum ar fi frișca lichidă nu erau chiar ușor de găsit nici pe vremurile “bune”, nu mai vorbim după cutremur… Mai încercam eu cu sora mea în rarele ocazii în care apucam să prindem niște frișcă gata făcută la cofetăria de cartier, vis-a-vis de Policlinica Titan, asta în cazul în care nu o mâncam direct, fără sa ne mai ostenim cu alte preparate. Sorei mele îi convenea modul la care băteam eu mai toate cele, de la albușuri la maioneză… eram “mixerul” manual al familiei, că unul electric nu aveam. În fine… ale copilăriei valuri.
Am luat-o cam tare pe câmpii aici, zice Dom’ Inginer care s-a lovit în mod căt se poate de prozaic de o problemă caracteristică sfârșitului de an: așa numitul pot-luck lunch al departamentului unde lucrez. Acest “prânz” se organizează în general pe la mijlocul lui Decembrie și constă în ceea ce este preparat de noi toți, organizați în general în mici echipe de câte trei-patru. Fiecare echipă gătește sau cumpără ceva gata gătit, pentru cam 15-20 de persoane și toată mâncarea se oferă apoi tuturor, sub formă de bufet, fiecare servește ce dorește. Ca o paranteză, dom’ Inginer, în înțelepciunea lui, făcu 60 de pârjoale mai mult sau mai puțin Moldovenești că doar nu degeaba făcu parte din echipa Est Europeană.
Toate bune și frumoase dar mintea mea creață nu s-a putut abține să nu se gândească la câteva aspecte legate de acest “prânz”, cum ar fi că noi avem la locația curentă toate neamurile pământului inclusiv din cei care nu pun gura pe porc. În plus, o mică parte nu pun gura pe nimic de origine animală. Și ca să adaug un pic la complexitatea problemei, o parte vor veni cu chestii asiatice iuți de-ți sare basca-n tavan, și cine gustă din acele chestii nu mai simte mai nimic din complexitatea pârjoalelor mele făcute cu sfințenie după metoda Păstorel Teodoreanu.
Mda… e nevoie în consecință de ceva în plus, ceva ce poate fi mâncat și savurat de absolut toată lumea la sfârșitul mesei. Ceva rece, răcoritor și comfortabil. O șarlotă? Vegană? Problema este că trebuie să produc cam 40 de porții individuale.
Scuze pentru acest preambul interminabilo-abominabil. Promit că rețeta (cu cantități de data asta) este eminamente simplă și ușor de urmat.
Nu vă speriați de numărul ingredientelor, nu este mare filosofie aici Monșer. Rețeta este inspirată după Letopisețul lui NYT cu cantități adaptate după nevoi:
- 90g de zahăr
- 60g de pudră de cacao
- 3-4 linguri de amidon
- Cam un sfert de linguriță de sare
- 900ml de lapte de ovăz
- 100g de ciocolată amăruie de calitate
- Cam două linguri de esență de vanilie
- Două linguri de pudră de espresso
Câteva observații aici, de la dom’ Inginer cetire.
Laptele poate fi orice lapte vegan, cum ar fi cel de migdale sau soia, dar trebuie avut în vedere gustul și aroma lor, care se vor regăsi în șarlotă. Eu am folosit acest lapte de ovăz care este cremos și “savuros” ca să zic așa, Kopilski îl folosește în cafea.
Cantitatea de zahăr poate fi ajustată după gust, în rețeta originală este cu peste o treime mai mult. Mie mi s-a părut ochiometric prea mult. Zahărul poate fi și brun sau de plantație sau… fiecare cum binevoiește.
Pudra de espresso este facultativă, eu o folosesc ca să subliniez un gust mai accentuat de cacao. Se poate folosi mai multă ciocolată în loc. Pentru că veni vorba, ciocolata e bine să fie de cât mai bună calitate, fără pic de lactate în ea pentru un rezultat vegan. Această Lindt Ecuador este una dintre favoritele mele și se pretează excelent rețetei.
Am mixat mai întâi “uscăciunile” mai precis zahărul, pudra de cacao și espresso, plus amidonul și sarea. Apoi am adăugat treptat laptele după care am lăsat mixerul vertical să le bată bine, bine de tot.
Am transferat apoi amestecul într-o sosieră de inox pe care am pus-o la foc mediu-mărunt, amestecând continuu cu telul până dă în fiert molcom și începe să se îngroașe. Amestecul musai trebuie dat în acest clocot mărunt pentru câteva minute, altfel amidonul nu se activează ca lumea și rezultatul va fi mai lichid decât trebuie.
Când mixtura începe să rămână pe tel, ciopârțim ciocolata după cum ne pricepem mai bine și o încorporăm binișor și fără grabă.
Consistența finală a șarlotei fierbinți trebuie să fie cam cum se vede în imagine.
Apăi avem de făcut 20 de porții, deci, după socoteala lui Dom Inginer, deci fiecare porție trebuie să aibă 85 de grame, doar conținutul, fără borcănel, bineînțeles. O dată porțiile făcute, le-am pus în pivniță, la rece. Multă lume sfătuiește ca suprafața șarlotei să fie acoperită cu folie alimentară ca să nu facă o “piele” deasupra. Mie acea piele îmi place, în plus va servi ca “suport” pentru ce voi pune deasupra. Fiecare după cum binevoiește aici.
Borcănelele de 125ml bucata, fiecare cu capac standard etanș, le achiziționai de pe Amazon. 40 de bucăți.
Sunt puține lucrurile care merg la fel de bine ca dulceața de vișine deasupra acestei șarlote. Cea de cireșe amare? Afine? Orice este dulce-acrișor, cu emfază pe acrișor merge în principiu aici și dacă tot avusei din cea de vișine la îndemână…
Ar fi mers și un pic de verde, pentru contrast și înfrumusețare, dar nu am avut limetă, iar menta nu ar ține frumoasă și verde pentru încă două zile, chiar și la rece; e bună proaspătă.
Eu tot gustai ca să văd ce iese, dar am făcut o porție și pentru Crocodiluța mea Șefă, care a fost inhalată prompt cu verdictul “asta trebuie să mai faci” rostit la final. La Letopiseț Monșer!
Cam așa ne prezentăm înainte de a le pune capacul și a le împacheta frumușel pentru păstrarea la rece pentru două zile. Am făcut două șarje de câte douăzeci fiecare.
Mi s-a cerut rețeta și la serviciu. Ne descurcarăm. Cam așa.
Recent Comments