Am descoperit acest mic dejun relativ recent. Noțiunea de a pune o salată într-un sandwich mi-a fost străină, că așa mi’s eu câte o dată, de complicat le complic de le sare basca dar la simplificat… stau mai subțirel. Avem aici un breakfast pe care l-am dezvoltat/ adaptat după ce am văzut ceva asemănător în NYT Cooking. Inițial rețeta nu mi-a atras atenția în mod deosebit, dar după ce am citit un pic ce și cum, mi s-au pus o mie de rotițe în mișcare. Apăi cum să combin eu chestii după care sunt mort, cum ar fi salata de roșii cu alte chestii pe care articolul din NYT nu le specifică? Cu grijă și răbdare, zise partea aia creață din mintea mea. Ce a ieșit în aceasta versiune este unul dintre micile dejunuri care-mi fac o plăcere absolut deosebită să le mănânc în momentele când facem pauză de ouă. OK destulă introducere… la treabă că e un pic de explicat și iar mă apucă dimineața postând aici.
Lista de ingrediente este mai lungă decât cea din articolul original care nu conținea nici brânză nici pătrunjel sau mărar. În principiu baza rețetei are numai pâine, ulei de măsline, roșii Heirloom, usturoi și busuioc. Mi se pare că acest fel de pâinici Ciabatta Piccola se potrivesc de minune aici. Am încercat cu felii mai subțiri prajite, și merg bine ca gust dar se cam dezintegrează la sfârșit, vă spun eu ce și cum la timpul respectiv. Rețeta merge bine și fără brânză pentru vegani, dar feta de oaie sau capră este o minune în această combinație, mai bună decât cea de vacă căreia îi lipsește, vorba lui James Brown, acel “Funk”. În absența brânzei de oaie/ capră, acest funk se poate obține posibil prin folosirea unui ulei aromat cu trufe de calitate bună. Merită încercat…
Acum urmează cel mai important pas al acestei rețete. Zău, vorbesc chiar foarte serios. Roșiile trebuie feliate frumos, date cu sare, piper, ulei, busuioc/ verdeață plus usturoi, apoi amestecate cu gentilețe și lăsate la macerat cel puțin 10 minute, preferabil 20, posibil mai mult pentru cine are mai multă răbdare ca mine. Absolut tot chichirezul acestei rețete provine din acest pas, mai precis din sucul absolut minunat care se adună la fundul castronului în urma procesului de macerare. De asemenea esențial este ca roșiile să fie deja la temperatura camerei la începutul acestui proces. Roșiile reci pierd mult din savoarea lor. Nu-i bai, această “constrângere” ne dă timp să preparăm tot restul cu grija necesară ca să iasă totul trăznet.
M-am decis să prăjesc pâinicile tăiate în două pe lungime, cu puțină sare, la tigaie într-un pic de ulei de măsline de data asta. Ies mult mai bine decât la prăjitor și procesul este mai ușor de controlat/ monitorizat decât la cuptor. În plus în tigaie le poți apăsa cu spatula să facă contact mai uniform, pe ambele părți. La foc mediu nu durează prea mult să le faci rumenite și frumușele. O dată prăjite, le dăm bine cu usturoi pe părțile interioare.
Cât roșiile stau la macerat este de asemenea suficient timp să fărâmițăm brânza și să o amestecam cu verdeață. La asamblarea finală se pot folosi și felii dar la mâncat se fărâmițează oricum… tot cam acolo ajungem.
Asamblatul sandwich-ului începe prin a distribui sucul adunat din roșii pe ambele jumătăți, dar cu deosebire pe “capac”. Apoi alternam roșiile cu brânza, începând bineînțeles cu feliile mai mari la bază. Le putem pune mai la grămadă, fără probleme. În ultimul moment m-am decis să mai adaug și câteva capere așa pentru mai mult “funk”. Merg de minune în combinația funky, gen Earth, Wind & Fire, că tot am dat-o pe analogii muzicale. Nu mai rămâne acum decât să-i punem “capacul” și să-l presăm bine, ca pe un burger, dacă vreți. Aici este punctul la care felii mai subțiri nu rezistă, mai ales după ce s-au înmuiat un pic în sucul de roșii. Sandra preferă să-l mănânce cu furculița și cuțitul, eu mai ca hipopotamul. Oricum o dai, nu prea există un mod “politicos” de a-l mânca. Este aproape incredibil cum ceva atât de simplu poate fi atât de plin de umami, atât de delicios. Cam așa!
Recent Comments