Admit cu rușine în suflet că la deserturi mă pricep mai puțin decât la gătitul propriu zis… În definitiv și la urma urmei desertul este o știință separată ca să zic așa, de aceea restaurantele cu ștaif și stele de multe ori au un bucătar special dedicat pe fâșia asta. Eu mă mai dau și eu rotund din când în când, deși… sunt… umm…. mai mult norocos decât priceput… în fine… Ce mi-a dat mie prin cap este ca de Thanksgiving să fac rulouri cu scorțișoară că mi’s tradiționale Canadeze pentru ocazie. Am foietaj de cumpărat, muncă multă nu-i de loc… dar… când rotițele se învârt în cap ca nebunele, rezultatul poate fi foarte diferit de intenția și idea inițială. Nu-ți trebuie decât un pic de calcul și de o doză bună de baftă ca socoteala să iasă. Mda, avui baftă de data asta.

Aproape instantaneu când m-am gândit la aceste rulouri m-a lovit idea-n ceafă să pun și fistic. De aici încolo am mers cascadă, din ingredient în ingredient, până am ajuns la ce se vede în imagine, de unde, după cum se observă, ia scorțișoara de unde nu-i. Din galeria de tip “unde dai și unde crapă” de ingrediente, fac parte acum: foietaj de cumpărat, miere, coajă de portocale, nucă, fistic, nuci de pecan și unt. Nu am în minte exact ce voi folosi ca aromă în locul scorțișoarei dar ceva se prefigurează!

După cum ziceam, de la portocală nu am vrut decât coaja, pe care după ce am dat-o pe răzătoare, si am amestecat-o, surpriză mare, cu cardamom. Mirodenia asta are una dintre aromele mele favorite, merge în multe alea și în special la deserturi. Este asemănătoare ca “tărie” cu scorțișoara deci se pretează bine la rol de vioara întâia la capitolul arome dar este un pic neobișnuită în combinația curentă de ingrediente și va fi o surpriză plăcută la “papilă”.

Cred că va imaginați deja în ce direcție “rulează” ședința asta de gătit… Am zdrobit/ tocat de mână mai toate nucile și fisticul mai cum mi-au venit sub cuțit apoi le-am amestecat la grămadă cu coaja de portocală și cardamomul. Nucile și tot restul pot fi mai mărunțite, râșnite, chiar și gustul nu s-ar schimba, doar textura umpluturii. Eu am vrut bucățele mai mari și mai crocante și le-am lăsat cum se vede mai sus de mari aproximativ. Aluatul l-am întins cu grijă frumos, plat pe o bucată de hârtie pergament, l-am uns bine-bine cu unt topit și am presărat amestecul de nuci deasupra, având grijă să las o câte porțiune liberă la ambele capete, una pentru începutul ruloului și una la sfârșit, unde voi termina de rulat tărășenia, ca să poată fi “lipită”. Două linguri de miere mai târziu sunt gata de rulat.

Nimic mai simplu aici decât rulat aluatul care este lipit cu un pic de unt la capăt. Vine apoi tăiat în jumate, apoi în patru și în final în douăsprezece rulouri mici, pe care le așezăm frumușel în picioare ca pe niște soldăței la paradă. Hai și cu un pic de fistic peste și hai cu ele în cuptor o dată!

De stat în cuptor au stat cam 25 de minute, cred, la 400F. Cred, pentru că nu am stat cu ochii pe ceas ci pe ele, să văd când se fac aurii și frumoase. Atunci sunt gata, când sunt gata. Le-am mai stropit cu un pic de miere, calde scoase proaspăt din cuptor. Au fost ale naibii bune și calde, pe loc și reci a doua zi. După cum zisei la început, nerod să fii, noroc să ai! Pe asta am nimerit-o destul de bine! Data viitoare cred că voi încerca zahăr brun de plantație în loc de miere. Dacă nu-mi mai tună și alte alea…