Mare chef de gătit nu am de câteva zile, focusul meu se tot duce aiurea iar abilitatea mea de a mă scutura și concentra este bună de tăiat și dat la rațe. Dar de mâncat trebuie să mâncăm și am niște chestii prin frigi care trebuie musai consumate că se perimează, în acest caz afine.
Ca de obicei în aceste situații, trebuie să inventez ceva care va fi pregătit cu ce am la îndemână. Nici o problemă, bag mâna până la cot în pălăria magică și scot un iepure sau o idee-două oarecare, eventual ajutătoare. Abracadabra!
Întâmplarea face să am la îndemână aluat foietaj de cumpărat, drept pentru care pot face o tartă sau altceva copt. Din nefericire, după cum se vede în imagine, afinele sunt mai… cum să zic… ostenite, drept pentru care ar fi mai bine să le gătesc cumva. Voi face prin urmare ceva gen rulouri. O dată planul făcut, am adăugat zahăr brun de plantație, sirop de arțar, extract de vanilie, unt și rozmarin. N-are cum să fie rea combinația asta, nu?
Primul lucru am topit untul într-o cană la cuptorul cu microunde. În el am amestecat apoi extract de vanilie, un pic de sare și rozmarinul zdrobit bine la mână, în mojar.
Aluatul este deja rulat destul de subțire, nu mai am ce-i face în plus. L-am uns bine-bine cu amestecul de unt vanilie și rozmarin, după care am aranjat peste un strat de afine cam cum se vede. Peste toată afacerea am presarat cam două linguri de zahăr brun și restul de amestec cu unt.
Aluatul a venit rulat relativ strâns și presat bine la “linia” de capăt ca să se lipească frumos ca într-un “tub”, apoi tăiat în 12 părți mai mult sau mai puțin egale. Aceste 12 “rulouri” au venit așezate în tavă cam cum se vede pe hârtie de cuptor. Peste fiecare am mai presărat un pic de zahăr brun.
Tava a intrat în cuptorul pre încălzit la 375F și reglat pe baking cu convecție. Cuptorul nostru are trei elemenți electrici, unul sus, unul jos și al treilea indirect în jurul ventilatoarelor de convecție. Baking cu convecție folosește acest element indirect iar ventilatorul circulă și “egalează” foarte bine căldura în interiorul cuptorului.
Coptul a durat cam 20-25 de minute, dar mirosul amețitor de caramel s-a instaurat mult mai devreme în toată casa. Inclusiv Soacra mea a venit să constate situația. Bineînțeles că zahărul s-a topit și a curs pe hârtie în tavă dar în combinație cu untul s-a transformat într-un caramel pe care l-am colectat când s-a mai răcorit câteva minute cu “fundul” fiecărui rulou în parte.
O dată răcorite un pic mai mult, rulourile au venit date cu pensula cu un pic de sirop de arțar. Acest sirop este sensibil, la temperatură înaltă se degradează și își pierde aroma. De aceea trebuie ținut la frigi odată desfăcut. În fine. Nu m-am putut stăpâni și am folosit un pic de cimbru la garnisit.
Soacra a declarat inițial că nu vrea decât unul dar s-a decis foarte repede să-și mănânce toată porția. Da, la aspect nu sunt de restaurant cu stele, dar mai mare compliment este greu să primesc. Cam așa. M-am scos.
Recent Comments