Taci că acum, în a treia săptămână a lui Octombrie vremea Canadiană s-a decis să ne dea câteva zile de așa numită “Vară Indiană”. Tocmai când ziceam că am închis mustăria cu grătarul de afară, iaca un weekend cu temperaturi de 18-20C. Ar fi bine să nu mă plâng și să profit.

Probabil voi face ceva vită în acest weekend, nu m-am hotărât încă, dar, pentru prietenii mei Canadieni, și pentru oricine în orice altă parte a lumii care profită de vreme bună, merită să scriu un pic despre o rețetă inspirată de Letopisețul lui New York Times și încercată mai acum o lună, care a mers tare bine la sufletele noastre. O bere mai vârtoasă sau un vin alb sau rose demisec acompaniază foarte bine acest fel. Apăi la muncă!

Par a fi multe ingrediente dar de fapt sperietura e mai mare. Adunate la sfat sunt pulpe de pui marinate, ardei gras de mai multe feluri, lămâie, roșii cireașă, ceapă mare albă, usturoi, cimbru, cumin, o conservă de năut, chipotle chili, ierburi de Provence și turmeric. Știu, am și niște afine în imagine, cu care aveam în intenție să fac un sos, dar pe care în final m-am decis să nu le mai folosesc.

Pulpele de pui au fost marinate într-un amestec de oțet de orez (merge de oricare), pastă miso, usturoi dat pe microplane, miere și un pic de paprika Spaniolească afumată. În principiu e bine să stea la marinat peste noapte în frigi, dar pot sta și numai o oră-două la temperatura camerei, până pulpele se mai relaxează un pic.

Aruncăm năutul cu un pic de ulei de măsline, sare, chipotle, turmeric, cumin, le punem la tavă, într-un singur strat cu câteva crenguțe de cimbru deasupra și le punem pe etajul de jos al cuptorului preîncălzit la 400F (200C).

Pe etajul de sus al cuptorului punem tava cu ceapă, roșii și ardei tăiate mai cum se vede și aruncate la rândul lor cu ulei de măsline, sare, piper, ierburi de Provence și usturoi dat pe microplane, peste care punem restul de cimbru.

După cam 10 minute la cuptor inversăm tăvile, punem năutul sus și tava cu ardeii, roșiile și ceapa jos. Trebuie să avem grijă să nu uscăm năutul, este posibil să fie nevoie să-l scoatem din cuptor mai repede. Amestecul de rosii, ceapă trebuie bine rumenit, dar nici el uscat.

Cât tăvile stau la cuptor avem timp pentru două operațiuni. Prima este Operațiunea Sosul. Sucul stors din lămâie vine bătut cu usturoi dat pe microplane, sare și ulei. Îl batem bine, ca la poliție ca să-l emulsifiem. Bineînțeles trebuie ajustat la gust după preferințele individuale.

A doua operație este Grătarul Minunat și Bine Încins, pe care facem repede pulpele de pui. Mărturisesc că acesta a fost punctul unde am început cu berea. Că nu se mai putea…

Servitul este cum se poate mai simplu, aplicăm metoda PusCuFurca™. într-un cuib de roșii ardei și ceapă punem năutul copt și peste el o pulpă de pui. Garnisim totul cu un pic de sos, pătrunjel și mărar proaspăt.

Năutul crocant, aromat și un pic iute se combină la modul mirobolant cu restul. Ar merge aici mai orice fel de carne, în special pește sau porc, posibil făcut șnițel. Cea de vită însă nu prea merge în opinia mea. Mă rog, rezultatul este de Letopiseț. Clar. Sancționat și de Amiralitate! Cam așa.