Sunt întotdeauna în mare căutare de rețete cu pește diverse. Fiind singurul amator convins de pescărie din casă, mă lupt serios cu morile conlocuitoare de vânt care în marea majoritate a cazurilor când e vorba de pește, suflă o briză răcoritoare dar contrariană, ce-mi erodează entuziasmul.

De data asta am avut niște fileuri de Pește ieșite la suprafață la ultima remaniere în congelator, musai să le folosesc cumva, deși nu sunt nici păstrăv, nici somon, preferatele familiei, ci Red Snapper, un pește oceanic cu carnea albă, excelent în umila mea opinie. În ajutor mi-a sărit Letopisețul după NYT Cooking cu o rețetă care mi s-a părut foarte interesantă și pe care am urmat-o cam cât de bine sunt eu în stare. Am greșit un pic că nu mi-am ascultat niște îndoieli interne… veți vedea unde pe parcurs. Mda. La treabă!

Mă abat bineînțeles de la rețetă de la bun început, dar cu socoteală. Harissa spre exemplu combină câteva ingrediente de baza, oferind o fundație Nord Africană solidă, fără prea mare efort. În afară de șofran nu avem nimic … exotic … între ingrediente: cartofi, lămâie, paprika afumată, un oțet bun de vin roșu, cumin, plus roșii cireașă, ardei capia, pătrunjel, usturoi și, bineînțeles pește.

Cartofii durează cel mai mult la cuptor. Cu ei începem. Am folosit cartofi albi cu coaja subțire care nu trebuie musai curățați. Simplificăm procesul. Aș putea să-i tai frumos în feliuțe la mână cu cuțitul, dar asta este o treabă care se pretează excelent la mandolină. Cu grija de rigoare!

Nu am făcut nimic special, o dată feliați la mandolină i-am aruncat cu ulei de măsline, sare și am mai trișat un pic cu ierburi uscate de Provence. Am aranjat feliile într-un singur strat, după cum se vede, într-o caserolă de fontă și le-am pus în cuptorul preîncălzit la 350F, reglat pe roasting pentru în jur de 15 minute.

Avem un pic de timp să înjumătățim roșiuțele și să tăiem ardeii, mai în glumă, mai în serios în julienne. Merg tăiați și rondele și cum ne vine pe chelie la momentul respectiv dar mai subțirei, ca să se pătrundă repede. Un pic de sare și ierburi, din nou, urmând să stea la macerat în jur de 10 minute sau cam așa ceva.

Când cartofii sunt aproape pătrunși aruncăm amestecul de roșiuțe cu ardei peste ei și punem caserola înapoi la cuptor pentru încă 10-15 minute sau cât le este necesar cartofilor să se pătrundă complet.

Mda. Ce avem aici este un cățel de usturoi, mai precis, un Saint Bernard. Am vrut să-l vedeți că altfel poate nu mă credeați. Mda.

Este rândul peștelui să fie pus la caserolă, împreună cu feliuțe tăiate din acel dulău de usturoi. Merge și un pic de pătrunjel.

La acest punct se adaugă de asemenea cam doua linguri din acel oțet de vin roșu. Mie mi s-a părut un pic excesiv, considerând cantitățile din caserolă și nu am stropit decât cu una singură. Ajustăm și de sare. Să nu uităm șofranul, care este “activat” într-un pic de apă fierbinte.

Peștele se face foarte repede, considerând că toate sunt deja fierbinți la momentul în care îl adăugam în caserolă, 10 minute la 350F ar trebui să fie arhisuficiente. E bine să ținem un ochi însă, nu vrem să gătim peștele de să-i sară smalțul, că-l uscam și nu mai e bun de nimic. Când caserola arată ca în imagine, suntem gata. Rețeta cere să finalizez cu jusul de la o lămâie și pătrunjel proaspăt. Din nou cantitatea de acid mi s-a părut excesivă, considerând o lămâie care s-a întrecut pe ea însăși și am folosit numai jumătate.

N-avem mare plating de făcut, la farfurie cu el și gata. Modul de preparare este foarte bun și se potrivește la orice fel de pește, cu deosebire la cel cu carne albă care absoarbe aromele foarte bine.

Problema a fost acidul. Mie mi-a plăcut, Sandra a zis că este cam acrișor… din câte pot să judec, oțetul ar putea să lipsească în principiu. Sau să nu lipsească dar balansul să fie stabilit de către fiecare, individual în farfurie, cu un pic de lămâie. Le lămâie nu aș renunța pentru că scoate în valoare și subliniază bine tot potpuriul de arome. Zic și eu… voi mai încerca și voi fi mai atent la acest balans. Cam așa.