Chiftele din amestec de porc/ vițel/ vită, cu fusilli și sos, mai în glumă, mai în serios Marinara. Așa… o leacă mai … cum se zice… “fiujăn”… cu bucătăria Românească. Un fel de mâncare simplu, relativ rapid de făcut și absolut delicios.
Un început Românesc de pârjoale : ceapă, usturoi, piper, călite un pic în ulei de măsline pentru tocătură.
Amestec de carne tocată cumpărat direct de la magazin, tocat si împachetat proaspăt. Amestecul de pârjoale este cu ceapă și usturoi călite, cimbru uscat, pâine uscată mărunțită și ouă. Amestecat bine, bine dar nu “compactat” prea tare sau bătut că altfel ies ghiulele, nu pârjoale.
Început de sos pur Italienesc: ulei de măsline, fileuri de anșoa, usturoi. În 30 de secunde fileurile “dispar” și se dizolvă în amestec, iar usturoiul se înmoaie un pic. Ideal se dă un pic de gust uleiului, nimic mai mult. Usturoiul nu trebuie bronzat și în nici un caz ars pentru că, în acest caz extrem devine amar iar gustul care rezultă este imposibil de rebalansat. Trebuie să o iei de la capăt.
Am făcut o pasiune pentru aceste roșii San Marzano. Roșiile din această regiune a Italiei au un balans perfect de aciditate și dulceață care merge de minune la orice sos “nativ”. Și nu numai. Am întotdeauna câteva asemenea conserve în “beci”. Roșiile sunt întregi, decojite, în suc propriu, deci trebuie ori trecute prin cuțit ori strivite cu mâna.
Devierea Românească de “dreapta” (cum te uiți la hartă, România e la dreapta Italiei) de la Marinara. Ceapă călită și foi de dafin în loc de busuioc. În rest la fel, lăsat acoperit să bolborosească la foc mic până restul e gata. Roșiile astea San Marzano dezvoltă la foc mărunt un gust excelent. Cănd uleiul de măsline se ridică deasupra și devine oranj la culoare, sosul e gata.
Altă deviere de la rețeta Italienească este leușteanul amestecat în tocătură… scuze, am uitat să-l pomenesc mai devreme…. în rest le-am făcut rotunde și mai mititele, cât bagi o dată în gură. Mărimea și forma asta merge mai bine la paste decât formatul clasic “plat” Românesc de pârjoale.
Eu pârpălesc un pic chifteluțele pe aragaz, după care le pun cu tigaie cu tot în cuptor la 350F ca să prindă culoare. Merită investit într-o tigaie nonstick mai mare, de calitate bună, care să meargă fără probleme și la cuptor. E de mare ajutor la multe alea…
Aici facem un pas important în creerea unui sos delicios pentru paste. Parjoalele se pun în sos-ul început mai sus și se lasă un pic la foc mic acoperite cateva minute, ca să faca priză și să “dizolve” în sos un pic din crusta prinsă cât au stat la cuptor.
Pastele le fierb întotdeauna separat cu apă la fel de sărată ca Mediterana, cum se zice… Mă uit pe pachet timpul de gătit și le opresc cu cel puțin un minut mai devreme din fiert dacă le fac cu sos ca în acest caz. Ele se termină de gătit ( întotdeauna “al dente” la final) în sosul cu pricina, ca să absoarbă un pic de gust și să “facă un pic de priză” cu sosul. De cele mai multe ori, folosesc un pic din apa “amidonată” în care s-au fiert pentru a face sosul mai fluid un pic. Niciodată nu arunc toată apa până nu am potrivit totul de consistență și gust.
Recent Comments