Am o mare slăbiciune la mic dejunuri, în special la cele cu ouă, slăbiciune căpătată din fragedă pruncie cred eu. Nu-mi amintesc vre-un moment la care ouăle să nu-mi fi plăcut, îmi amintesc in schimb că vremurile în care mi se făceau și mi se puneau în farfurie sub nas au trecut destul de repede. Când crești cu cheia de gât și cu doi părinți plecați de acasă mai toată ziua la muncă, aruncatul unui ou într-o tigaie se învață în doi timpi și trei mișcări și nu se mai uită. Am crescut cu convingerea fermă a micului dejun fiind cea mai importantă masă a zilei. Da, cea mai importantă, nu din punct de vedere al caloriilor cât din cel al unui început de zi cu culoare și un pic de mulțumire. Un ou este ca o rază de soare blând de dimineață, îmi pune invariabil un zâmbet pe buze și-mi descrețește fruntea, este prin urmare natural colectatul cu fervoare de către subsemnatul a oricăror rețete interesante cu ouțe dimineața. Huevos Rotos sau ouă sparte pe Românește, este una dintre favoritele mele, un mic dejun sau brunch care poate fi făcut așa cum scrie la carte sau cu infinite variațiuni. Nu-i de mirare că Le Copilski este și el la rândul ei mort după ele. Când a auzit că fac Huevos Rotos a început să-mi dea târcoale mai ceva ca mâța a mică a casei când are un interes.
Bineînțeles, dacă ai ingrediente și merg în combinație, atunci este păcat să nu încerci să experimentezi un pic… îți iese, nu-ți iese mai înveți câte ceva nou și, cel mai important, nu te lovește plictisul în bucătărie, cel mult exasperarea. Sau extazul, în funcție de inspirație… În fine…Deci, prezente la datorie sunt următoarele ingrediente: ardei capia roșu și verde, ouă, cartofi noi sau creamer, boia afumată Spaniolească, usturoi, chili, ceapă și mărar pentru garnisit.
Munca cea mai mare este la curățat-tăiat, pentru că în rest, ca în cele mai multe cazuri, vorba lui Trahanache, trebuie avută numai puțintică răbdare. Ingredientele vin puse mai cu furca, dar cu grijă într-un non-stick mai măricel, în ulei de măsline la foc mediu. Ar merge și tigaia de fontă aici, dar de a mea se cam lipesc ouăle dacă nu sunt ultra atent, o grijă în plus de care nu am așa mare nevoie, în special cu pisicile astea care-și fac cozile colac pe lângă mine.
Amestecul de vegetale poate fi făcut la fel de bine si în cuptor, cu rezultate foarte bune de altfel, pentru cine-i amator. Eu am ținut tigaia sus pe mașina de gătit. Cartofii sunt bineînțeles aceia care durează cel mai mult de făcut dar în cel mult 25 de minute ar trebui să fie OK. Când sunt făcuți, creăm frumos alveole în amestec și crăpăm câte un ou în fiecare. Ca și la Shakshuka, sau la orice combinație de acest gen, ouăle trebuie să facă contact direct cu fundul tigăii, altfel gătirea lor poate dura semnificativ mai mult decăt 10 minute, sau mai precis o veșnicie din punctul de vedere al anumitor persoane.
Mda. Nu m-ați crezut când v-am spus că mi se dau târcoale insistente. Ați crezut că-mi iau licență artistică. Iaca, două ouă topite-n vânt intr-o secundă.
Si uite-le și servite frumos în farfurie pentru cine are răbdarea necesară să taie câteva felii de roșie și să facă un pic de pâine prăjită cu avocado lângă ouă. Vorbind de avocado, o să-l tot vedeți, am început să-l punem pe masă la micul dejun cu regularitate. Cam așa. Spuneți voi că nu e o rază de soare în dimineața asta!
Recent Comments