Pentru cine se întreabă ce moaș’sa pe gheață este Surf and Turf, putem spune că este un fel de mâncare inventat în America prin anii ‘60 care pune alături o delicatesă a Oceanului (Surf), homarul și o delicatesă a “Gazonului” (Turf), filet mignon-ul de vită.
Similar altor chestii culinare inventate pe acest continent există atât o contradicție în ceea ce privește originea exactă (Seattle, Târgul Mondial 1962?), cât și una care discută cât de justificată este combinarea a două delicatese ce nu merg chiar perfect împreună. Ambele ingrediente “oficiale” sunt scumpe și în consecință asocierea lor devine după unii exemplul vibrant al excesului consumeristic, al unei extravaganțe hedonistice maxime, o cascadorie culinară barocă de-a dreptul, una din expresiile clare ale kitch-ului culinar travestit în gourmet. Nu cred că am uitat nimic aici în afara de mențiunea că surf and turf este parte din Enciclopedia Prostului Gust, ediția 1990. Cam așa. Imaginea de kitch nu este ajutată nici de unele lanțuri de restaurante Nord Americane care promovează latura “aspirațională” de “statut” al celui mai scump fel de pe meniu, înlocuind în același timp homarul pescuit în Maine cu cel congelat, importat de te miri de unde și fillet mignonul cu alt fel de friptură.
Pe de altă parte însă, Bucătari Șefi cu ștaif serios precum Gordon Ramsay sau Marco Pierre White spre exemplu, nu au nici un fel de probleme cu surf and turf și îl prepară folosind ingrediente de calitate plus sosuri care să lege bine aceste două ingrediente.
Interesant este în plus faptul că mai toți detractorii ignoră vechile obiceiuri ale populațiilor native coastelor Continentului American care nu aveu nici o problemă să amestece la ocazii mai speciale carnea de vânat divers cu chestii pescuite sau adunate din mare. Vorba ceea de rigoare: nimic nou sub Soare, prin urmare.
În prezenta “rețetă” Dom Inginer s-a decis să comită un asemenea amestec bazat exclusiv pe rezultatele unei revizii de conținut al congelatorului și pe căldura de afară care justifică cel mai bine un grătar. Dacă afară-i cuptor, apăi să-l ținem afară, zice dânsul. Vom pregăti în consecință un Surf and Turf Aproximativ. Posibil și un desert, la viteză.
Ingredientele sunt semnificativ mai puțin luxurianto-fantasmagorice decăt cele “originale”, mai precis cârnat italienesc, niște creveți mai durdulii, zucchini verzi și galbeni, ardeiași capia, ceapă roșie, usturoi și sos de soia. Nimic extraordinar aici.
Nimic fantastic aici, doar răbdare la asamblatul acestor frigărui, chestiune care durează un pic. Vedem imediat că acest timp este de fapt benefic.
Le dăm cu un pic de sare, piper, cimbru uscat și ulei de măsline pe ici pe colo. La acest capitol fiecare asezonează după cum îl taie capul și îl ghidează papilele.
Mda, v-am derutat un pic, scuze. Primul pas de fapt este marinatul creveților la punga ziploc, în sos de soia cu usturoiul zdrobit bine sau dat pe răzătoarea mică. Cele cam douăzeci de minute cât durează preparatul frigăruilor cu cârnat sunt arhisuficiente pentru marinatul creveților. Ne ajută tare și faptul că sunt gata curățați și despicați pe spate. Marinada intră în carnea lor foarte repede. Îi facem și pe ei frigărui.
Nu am mai prins în fotografie procesul… grătarul l-am pornit un pic mai devreme și l-am folosit pentru făcut la tigaia de fontă o doză bună de cartofi creamer (cartofi noi, pe Românește) care va servi drept garnitură pentru toată lumea.
Cu grătarul deja încins bine-bine frigăruile sunt gata cât ai zice pește și se rumenesc cât ai zice … cârnat italienesc.
Ultimii pe gătar vin creveții care durează atât de puțin încât nici timp să fac poză nu am avut. Ei se cauciuchează atât de repede încât trebuie să fii cu ochii pe ei mai abitir decât pe butelia grătarului. Timp de poze, nici pomeneală.
De servit a fost foarte simplu, o frigăruie de Surf, două de Turf, cartofi noi și un mic garniș de mărar proaspăt, nimic supercalifragilistic. Crocodiluțele mele nu se dau așa de tare în vânt nici după seafood în general nici după creveți în particular, partenerul meu la chestii din acestea era Papilă, Socrul meu, Domnul să-l odihnească. Când trăia el, cocktailul de creveți era aproape nelipsit de la mesele noastre festive, iar Crocodiluțele mâncau mai mult ca să-i facă lui plăcerea. Frigăruile de creveți în schimb nu le displac chiar total din fericire iar combinația cu o proteină terestră oarecare le face și mai apetisante. Dacă ar fi după mine, aș mânca așa creveți dimineața, la prânz și seara. Te moscolești un pic pe degete când îi mănânci, dar ai ocazia, când nimeni nu se uită la tine să te și lingi pe ele. Cam așa Monșer, din nefericire nu prea există mod politicos în care pot fi mâncați.
O să mă întrebați acum ce ocazie am avut de am scos de la naftalină așa o rețetă. Căldura de afară și simplitatea preparării ar fi motivele principale. Ah, da, a fost și ziua Canadei.
Și ca să fie ocazia festivă până la capăt, am comis și o mică cremă de cacao cu fructe de pădure și pișcoturi stropite cu Metaxa.
Că dacă-i zaiafet, zaiafet să fie, chiar și dacă e unul intim! Cetire de la Letopiseț Monșer!
Recent Comments