Am postat și voi mai posta despre omlete, nu pentru că ar fi ceva absolut special sau “fancy” ca mic dejun sau cină ușoară, ci dimpotrivă ca să demonstrez versatilitatea lor aproape universală în special către sfârșitul săptămânii când începe să bată o briză ușoară prin frigider. Nu de altceva, dar la momentul în care “densitatea” în sus numitul frigider se mai “aerisește”, devine relativ ușor să reperezi un rest-două, invariabil împinse către rândurile din spate de legile implacabile ale Gravitației Culinare.
Câteva ouă sunt unul dintre cele mai efective moduri de a începe o dimineață cu zâmbetul pe buze, iar o omletă împăturită aduce un nivel de sofisticare foarte simplu de executat de mai oricine. Un motiv în plus pentru care omletele ocupă un loc special în Letopiseț.
Apăi ca ingrediente avem adunate felii de cașcaval Gruyere, șuncă de Praga, cremă de gătit de 35%, ouă, chives și leuștean.
Am încercat să traduc chives în Românește uitându-mă după numele ei Latinesc, Allium Schoenoprasum dar mare noroc n-am avut… sunt în principiu frunzele unui usturoi fost sălbatic sau cam așa ceva. Mă rog… abia aștept să mă corecteze cineva!
Pentru cine este deja familiar cu Letopisețul Casei Radu, amestecul unei omlete individuale este din două ouă, un pic de verdeață, cremă de 35%, sare și piper după gust. Le bat întotdeauna cu furculița sau cu telul bine, bine de tot ca să bag un pic de “aer” în compoziție, obicei luat de la Jacques Pépin. Ce nu am luat de la el este amestecatul cu furculița metalică în tigaia nonstick. Mă rog… asta este o cu totul altă poveste.
Agit un pic tigaia când torn amestecul omletei, până se încheagă și începe să se miște toată ca o clătită. Partea de deasupra este încă “semi-pătrunsă” ca să zic așa, prilej bun pentru a așeza feliile de șuncă de Praga și Gruyere. Le-am garnisit cu verdeață și o pulbere de piper Cayenne. Că de ce nu?
Nu avem altceva de făcut acum decât să așteptăm ca stratul de deasupra să fie un pic mai închegat, timp în care partea de dedesubt se poate rumeni și ea destul de frumușel, în funcție de cum reglăm focul la aragaz. O împăturim apoi frumușel în două sau în trei, sau cum ne vine pe chelie și o servim la farfuria caldă.
Asta este porția mea, mai rumenită un pic, servită cu crostini de casă făcuți din ciabatta, cu un pic de unt și roșii cireașă, totul garnisit cu chives. Și eu și Sandra ne-am consumat porțiile cu plăcere și cu zâmbetul pe buze. Am mai spus-o și o voi mai repeta: este absolut esențial să avem farfuriile un pic calde când servim omletele. Farfuriile reci sug incredibil de repede căldura din orice pui în ele, iar o omletă rece nu are nici un chichirez.
Mie îmi place omlete mai rumenită pe dinafară și mai “crudă” pe dinăuntru, Sandrei mai bine făcută peste tot dar nu așa de rumenită. Totul se obține din controlul focului sub tigaie. În același timp trebuie luat în calcul și că interiorul omletei o dată împăturită se mai pătrunde în timpul în care căldura reziduală se “egalează” în secțiune. Pare complicat dar după ce faci de câteva ori devine aproape un automatism iar oul este prin natura lui destul de iertător și delicios în omlete chiar dacă-l faci un pic mai tare… nici un motiv de transpirații în plus, recriminări și obsesii, OK?
Recent Comments