Cineva, care nu poate fi numit, m-a pus să deschid poșta electronică de la The Guardian. Mda, un articol al lui Ottolenghi mi-a sărit fix în ochi, și anume un sos cu roșii și unt; pe dată, ca prin farmec, începură rotițele să se mi se învârtă și lămpile să mi se încălzească.
Ottolenghi are darul de a extrage la modul serios savoare din ingredientele cele mai simple și mai obișnuite iar rețetele lui sunt în general bune așa cum sunt, dar pot fi folosite și ca rampă inspirațională de lansare. Totul este să nu te lansezi filozofic prea departe la modul neinformato-necugetat că ratezi aterizarea și sfârșești ca musca-n lapte.
O dată lămpile încălzite am cugetat un pic la ce aș putea folosi un asemenea sos și cum l-aș putea adapta poftei mele curente, care acum trece prin faza de paste. Nu sunt multe de spus aici, numai câteva chestii de făcut plus răbdare. Răbdarea întotdeauna merită în bucătărie, citire de la Letopiseț.
În mod normal, rețeta lui Ottolenghi cere roșii, usturoi, unt și arome plus un pic de “zing”. Aș fi folosit Harissa pentru acest zing dar ce avusei s-a gătat și înlocuitorul comandat de la Tata Bezos este încă pe drum, drept pentru care mă voi rezuma numai la fulgi de chili. La capitolul arome, voi folosi ierburi de Provence.
Fusilli sunt printre cele mai bune paste în ceea ce privește colectat sosuri diverse și din această pricină sunt printre favoritele mele. Se potrivesc aici de minune. Ca și ardeii, de altfel, vedem noi imediat ce și cum.
Pornim sosul sus pe aragaz, la foc mediu în cratița de inox. Roșiuțele din cutie le lăsăm întregi, adăugând la ele usturoiul tăiat mai cum se vede, ierburile de Provence, chili și un pic de sare. Dăm totul cu gentilețe într-un clocot, după care punem cratița în cuptorul preîncălzit la 425F și reglat pe roasting, adică cu elementele de sus și de jos, cu convecție.
Poate vă scărpinați în creștetul capului unde este marea diferență cauzată de “lămpile” mele și posibil sunteți dezamăgiți că tot ce am avut de adăugat sunt numai niște simpli ardei copți afară pe grătar.
Ardeii copti pe grătar dezvoltă o complexitate a gustului formidabilă, cel puțin din punctul meu de vedere. Cu o observație însă: trebuie curățați fără să fie spălați, altfel una dintre aceste nuanțe de savoare, una crucială zic eu, se scurge în chiuvetă și la canalizare. Întâmplător același lucru funcționează și la vinete. Cam așa. Acești ardei vor adăuga unul dintre acele gusturi inefabile al verii.
Acum se vede de ce am lăsat roșiile întregi și de ce am folosit setarea de convecție a aragazului. Rezultatul este un sos care poate fi mâncat gol cu pâine, mai ales dacă acea pâine e o ciabatta cu măsline… OK, hai că încep să o iau pe câmpii.
Amestecăm fusilli și ardeii copți în sos. Adăugăm și o porție generoasă de unt. Pastele nu au fost fierte în prealabil de loc, nici măcar parțial. Vreau să le dau ocazia să absoarbă din acest sos și să se coacă în el.
Am făcut ghem o bucată de hârtie de copt și am înmuiat-o bine-bine īn apă, după care am așezat-o peste amestecul de sos cu paste. Șifonatul și înmuiatul hârtiei o fac pliabilă și ușor de folosit drept “capac”. Cratița vine acoperită și cu un capac normal și pusă înapoi la cuptorul reglat de data asta la 300F pe setarea de copt cu elementul indirect din jurul ventilatorului. Tot cu convecție.
Lăsăm cuptorul să-și facă treaba, pastele sunt făcute când sunt făcute. Răbdare, da?
Nu sunt multe de spus sau de aranjat aici. Și nici timp că foamea-i mare! Le-am servit frumușel cu busuioc chiffonade, un pic de Pecorino Romano, ras pe microplane și piper multicolor proaspăt râjnit fin.
Este de prisos să mai spun că le-am inhalat de nu s-au văzut. Da, am avut de manevrat și de curățat și de așteptat, dar a meritat cu prisosință. Răbdarea, citire de la Letopiseț, este o virtute în bucătărie! Cam așa.
Recent Comments