Mic dejun pentru Ziua Canadei. Am vrut ceva un pic mai substanțial astăzi, drept pentru care am preparat o frittata cu cartofi latke. Nu este de loc complicat de făcut dar trebuie un pic de răbdare, drept pentru care durează un pic mai mult decât niște simple ouă prajite-n tigaie. Rezultatul însă merită rabdarea și timpul investit.
O parte din ingrediente la o poză de grup. Cartofi, ceapă de două feluri, roșii creașă, ouă. Și leuștean. Iubesc leușteanul, ori de câte ori îl pun în ouă, aroma mă face să-mi amintesc “prăjitura” (omleta) pe care mi-o făcea bunica mea când eram prin vacanțe la țară, cu ouă pe care le luam proaspăt ouate, încă calde din cuibar. Prepara această omletă într-o tigaie de oțel brunat, cu brânză de oi și leuștean, în bucătăria de vară la foc cu lemne.
Am amestecat toate ingredientele în afară de cartofi și de ceapa galbenă. Am adăugat în mix lapte cremă de 35%, brânză chedar și doi pumni de spanac tânăr trecut prin cuțit mai mare un pic.
Aici aste partea cu procesul care cere un pic de răbdare. În continuare nimic complicat, doar timp. Cartoful mai întâi este dat pe răzătoare (eu am folosit robotul) împreună cu ceapa. Le dau împreună pentru că am învățat ca sucul din ceapă previne oxidarea cartofului. În fine…. amestecul se dă cu sare și este lăsat 10-15 minute. Sarea extrage din sucuri și amidon, drept pt care, după ce amestecul este stors bine in mână, se prăjeste mai repede iar rezultatul e mai crocant. Venind vorba de prăjit, aici iar trebuie răbdare la foc mediu, astfel încât cartofii să orindă culoare și să se facă fară ca ceapa să se ardă.
Totul merge amestecat și pus la tigaia fierbinte gata. Deasupra merge adăugat orice dorește sufletul și bucură ochiul. Între timp fundul fritattei se prăjește la foc mic. Când totul e gata deasupra, numai bine e timpul pentru pus tigaia în cuptor.
Rezultatul final, după 10 minute de “roasting” la 400F.
Recent Comments