De fapt cam trei minute maxim pe grătar, da? Că altfel se “cauciuchează” și e păcat de ei. Preparatul lor durează o idee mai mult, deși, una peste alta, ca timp cel mai mult așteptăm după ei să se marineze, răstimp īn care putem face alte alea. În rest rețeta este una dintre cele mai simple posibil. Parol!
Nici mie nu mi-a venit să cred inițial când unul dintre prietenii noștri ne-a explicat cum se fac, dar între timp m-am convins și m-am convertit. Din nefericire de o bucățică de vreme încoace, la Casa Radu nu am mai rămas decât eu mare amator de creveți, motiv pentru care nu am prea mai făcut decât rar, la o ocazie oarecare pe ici pe colo.
Păcat, că de buni, tare buni sunt… Parol!
Avem aici creveți așa numiți Tiger, nu foarte mari dar cărnoși. Există de cumpărat la pungă, congelați mai peste tot în Toronto și nu numai. Am văzut și la Mega în Mâneciu Pamânteni sau la Lidl în Vălenii de Munte.
Cel mai bine este să-i cumpărăm cruzi cu crusta pe ei, dar gata curățați, despicați pe spate și tractul intestinal scos, pentru că altfel este un pic de migălit la ei și multora le piere cheful.
Creveții se păstrează excelent în congelator pentru o perioadă îndelungată, dar la o adică se dezgheață foarte repede sub jet de apă rece într-o strecurătoare mai încăpătoare. Sunt proteina perfectă de adăugat în grabă lângă o salată sau un orez sau paste sau mai știu eu ce ne trece prin minte.
Cea mai simplă marinadă posibilă, una care mariază perfect gustul de creveți cu grătarul are numai trei elemente majore: sare după gust, usturoi zdrobit bine sau dat pe o răzătoare cât mai măruntă în gură și un sos BBQ ales după gusturile personale. Unul potrivit este cel stil Buffalo sau Louisiana, dar nu musai.
Sticla din imagine nu mai conține de mult sosul original, ci unul pe care l-a preparat Dom’ Inginer după s-a priceput el mai bine după ce a consultat mai multe Letopisețe. În esență este un sos care conține zahăr brun de plantație, suc de roșii, oțet de mere, chili, boia afumată Spaniolească (din belșug) și alte mirodenii diverse, fierte și scăzute cu multă răbdare la foc mărunt sau, pentru cine are, slow cooker, unde răbdarea este irelevantă.
La acea simplă marinadă se mai pot adăuga variațiuni pe diverse teme. După o scurtă cugetare și un raid minor prin frigider, Dom’ Inginer a decis în mod unilateral să adauge vin alb și un dram de sos Tamari la combinata alpină descrisă anterior. Pentru cine nu știe, sosul Tamari este un sos de soia fără gluten, o idee mai intens la gust dar mai puțin sărat.
Decizia de a folosi vin și sos Tamari a fost parțial datorată consistenței cam groase a marinadei inițiale, dublată de nevoia unei acidități o idee mai mari.
În mod tradițional Casa Radu marinează totul la punga Ziploc din care apoi se elimină pe cât posibil aerul. Avantajele acestui fel de marinadă sunt multiple: în primul rând carnea poate fi masată bine și acoperită complet folosind o cantitate semnificativ mai mică de marinadă, care la rândul ei poate fi o idee mai concentrată dacă suntem o leacă mai pe fugă. În al doilea rând o pungă etanșă este mult compactă și poate fi ori “compactată” ori “lățită” în funcție de locul din frigider sau de pe masă în cazul în care se dorește proces mai “rapid”.
Asta este exact ce am făcut mai sus, iar procesul a durat cât am pregătit frigăruile și curățat un pic grătarul.
Cât am încins pe domnul grătar, am înțepat 8 creveți pe fiecare frigăruie și hop-făr-de-țop cu ele pe porțiunea cea mai încinsă, unde procesul de frigere este extrem de rapid.
Când spun rapid, roșeața ce se vede de dedesubt s-a creat în cele aproximativ 30 de secunde care au trecut pâna am luat aparatul foto de pe masa de la 2m distanță, l-am trecut în mod prioritate la diafragmă și am luat 3-4 cadre.
Durează cam un minut să fie făcuți pe o parte. Timp mare de poze nu este!
Cănd creveții sunt făcuți pe o parte, trebuie întorși foarte repede pe partea cealaltă, unde tot cam sub un minut durează.
Și cam așa ne prezentăm după cam 3 minute și ceva pe grătar. Creveții fripți în acest fel sau la tigaie nu prea pot fi judecați după temperatura interioară sau mai știu eu după ce alte metode “științifice”, pur și simplu nu este suficient de mult timp, aspectul lor exterior și experiența sunt cele care dictează aici.
Problema este că pe grătar, intervalul de timp de la un crevete cam crud la unul suculent, făcut la perfecție și apoi la unul “cauciucat” este literalmente de ordinul a 20-30 de secunde, în funcție de mărimea lor relativă. În plus, identic cu orice fel de altă carne, creveții se mai pătrund un pic și în timp ce se răcoresc pe dinafară așteptând să fie serviți. Nu vreau să vă sperii dar trebuie un pic de atenție.
Rezultatul este ceva ce merită toată răbdarea și atenția. Ceva care nu prea poate fi mâncat într-un mod politicos. Ceva în care plonjezi și nu ieși afară pentru aer decât timpul strict necesar să ataci următorul crevete după ce ai stors peste el un pic de suc de lămâie sau, și mai bine, limetă.
Este aproape incredibil că ceva atât de bun poate fi preparat atât de repede, atât de simplu, cu atât de puține ingrediente și atât de puțin efort, totul într-un timp atât de scurt, ori afară pe grătar, or sub broiler īn cuptor, ori la tigaie sau griddle (grătar) sus pe aragaz. Parol d’honneur Monșer! Letopiseț, clar!
Recent Comments