Am avut o discuție la un moment dat pe tema asta cu Socrul meu zis și Papilă, Dumnezeu să-l ierte. Discuția a fost centrată în principal pe ceea ce Francezii numesc Filet Mignon spre deosebire de Americani sau Canadieni. Pe partea asta a Atlanticului, dacă comanzi așa ceva la restaurant sau la măcelar, vei primi o bucata de mușchiuleț din carne de vită, înfășurat frumușel într-o felie subțire de slănină. În Franța aceeași comandă va fi mușchiuleț de porc. Să nu mă întrebați de ce Americanul dar mai ales Canadianul de rând s-au îndepărtat de rădăcinile lor din Lumea Veche, știu că nu ar fi prima și nici ultima dată.
De fapt, ce am eu aici este tăiat din partea centrală, mai mare a mușchiului, ceea ce Franțuzul de rând numește Châteaubriand. Mda, acest continent are tendința să simplifice totul și să joace fotbalul cu mâna, că așa-i în tenis. Să nu mâniem pe Dumnezeu însă, la carnea de vită ne pricepem de minune, OK? Vedeți voi imediat ce și cum.
Este aparent de la prima aruncătură de ochi că ce am eu aici nu este chiar exactamente clasic: cimbru, usturoi, cartofi fingerling, fasole Franțuzească, vin Marsala, muștar Dijon și subiectul acestei postari, mușchiulețul de vită înfășurat în vedem noi imediat ce.
Mi s-a părut un pic plictisitor să înfășor fileurile în slăninuță după ce le-am tăiat din mușchiuleț, drept pentru care le-am înfășurat cu Șuncă Serrano, un soi de Jamon Spaniolesc asemănător cu Prosciutto. În consecință se poate spune că ce pregătesc ar fi o coproducție Canadiano – Francezo – Italiano – Spaniolă. Talmeș balmeș pe limba lui Neculce.
În așteptarea prăjelniței, fileurile au venit legate și date cu sare kosher și piper multicolor proaspăt râșnit.
Topim un pic de unt într-un pic de ulei de măsline, împreună cu usturoiul pe care numai l-am zdrobit și cimbrul cu crăcuță cu tot.
Fileurile vin prăjite pe ambele părți în tigaia de inox, apoi puse cu totul un pic la cuptorul încins la 425F și reglat pe roasting cu convecție. E un proces care nu durează mult, pe care eu îl controlez cu termometrul la centru. Trebuie să ne amintim că temperatura în interiorul lor se mai ridică câteva grade în perioada în care le lăsăm să se “odihnească” înainte să le servim.
Cât fileurile sunt la acest odihnit avem timp să deglasăm tigaia cu Marsala, Dijon și posibil încă un pic de unt. Ideea este să facem un sos rapid pentru servit la masă. Ajustăm totul la gust după cum ne place.
Și iată-ne cu fileul în farfurie, servit cu fasole Franțuzească sotată în unt cu usturoi și cartofi fingerling la cuptor, plus sosul de rigoare. Bănuiesc că este de prisos să mai spun cât de bine a mers un vin roșu de Niagara sau cât de repede le-am topit din farfurii.
Înfășuratul cu Serrano a fost o idee bună, ar merge la fel de bine cu prosciutto, am să mai folosesc în viitor. De Letopiseț zice lumea. Eu nu mă opun, că oricum era pagina goală în locul rezervat. Doar nu știu cum să-i zic exact-exact. Cam așa.
Recent Comments