Farro, mda. Multă lume se întreabă ce este cu acest farro și cu ce se mănâncă. Științific vorbind, de la Dom’ Inginer (ne-agronom) și de la clasificarea biologică citire, este unul dintre soiurile de grâu din familia generală a cerealelor pe numele ei latinesc Triticum. Nu ne apucăm acum de istoria grâului că trebuie să ne întoarcem în timp cam 9000 de ani….nu mai terminăm prea curând, posibil niciodată.
Ideea principală este că farro se folosește foarte ușor. Aproape în orice rețetă cu orez, se poate folosi foarte bine și această cereală. Aproape. Ne gândim mai degrabă la risotto-uri și pilafuri și alte alea asemănătoare, nu la perișoare sau sarmale. Mă rog… bănuiesc că ar merge niscai ardei sau roșii vegetariene umplute cu farro, ciuperci și alte asememea ingrediente. Mă rog… n-o mai lungesc inutil… ce urmează este un… farrotto?
Adunătura de ingrediente este asemănătoare cu cea pentru un risotto: ciuperci Portabello și Boletus uscate, rozmarin, usturoi, ceapă roșie, ardeiași mici capia, pătrunjel și supă concentrată de pui. Și, bineînțeles farro. Și o surpriză, un pic mai târziu, că atunci mi-a venit ideea.
Până una alta spălăm farro bine în câteva rânduri de apă și-l lăsăm la înmuiat. Apoi într-o cană mai măricică punem ciupercile uscate în apă fierbinte, la rehidratat și le acoperim.
Ardeii și ceapa sunt primele în tigaia bine încinsă, împreună cu câteva linguri de ulei de măsline. Le călim câteva minute la foc mediu-iute.
Reducem focul la mediu. Este rândul rozmarinului și al usturoiului la tigaie, ambele tocate cam cum se vede. Trebuie numai “trezite” și infuzate ca arome. Grijă cu usturoiul. Ars este neplăcut la gust și trebuie luată treaba de la zero.
Este rândul ciupercilor “crude” care vin sotate împreună cu restul.
Adăugăm farro, bine scurs împreună cu ciupercile rehidratate. Tot amestecul vine “bronzat” câteva minute la foc mediu.
Nu știu cât de mare este surpriza… cum era să rezist să nu curăț fundul tigăii cu un pic de Madeira? Păi cum nu? Zis și făcut.
Aici m-am separat de metoda tradițională pentru preparat risotto. Am schimbat tigaia cu cratița de inox care are un capac ca lumea. Peste farro vine turnată cu grijă apa rezultată din re-hidratarea ciupercilor plus o cană bună de supă făcută din concentrat. Acoperim totul cu hârtie de copt înmuiată în apă și dăm cratița acoperită la cuptorul încins la 375F. Va sta un pic acolo, o verificăm din când în când și mai adăugăm supă dacă este nevoie.
Bineînțeles că cine dorește poate aplica la fel de bine metoda pentru risotto. Eu nu am avut timp să stau lipit de cratiță de data asta… poate data viitoare.
Farro este făcut când boabele sunt pătrunse. În tradiția risotto-ului am amestecat și niște unt la sfârșit, ca să iasă amestecul mai cremos. Aici este un pic de judecată și preferință. Eu l-am vrut mai scăzut și mai cremos. Alții îl pot prefera cu mai mult sos și fără unt… ambele variante merg foarte bine. Merge și un pic de pătrunjel tocat proaspăt.
Sandra a servit acest farro singur, ca pe un risotto. Eu am mai petrecut 4 minute la aragaz ca să-mi fac câțiva creveți în usturoi și sos Worcestershire. Că de ce nu?
Nu sunt foarte multe de spus aici. Farro va intra, sub o formă sau alta în rotația noastră curentă. Și la Letopiseț.
Recent Comments