Aseară am fost un pic descoperiți… Aveam noi oarece pentru cină dar ar mai fi trebuit inventat ceva, așa… în completare, posibil o salată mai substanțială? Sau ceva asemănător? După cum se întâmplă în multe cazuri când mă apuc de bucătăriseală cu un plan… să-i spunem parțial, am avut ceva schimbări pe parcurs dar să nu vă fie frică, povestea nu este așa de complicată. Combinata “Alpină” pusă în farfurie la sfârșit este relativ simplă și, deși nu mi se pare că am “imortalizat” suficient de bine versiunea finală, Sandra m-a pupat azi dimineață încă o dată pentru ea. Cam așa de bun a fost.
Planul inițial a fost pentru o salată din spanac tânăr peste care să pun acest dovleac făcut la cuptor, cu brânză feta și un sos de unt ars, chili plus mentă sălbatică din curte (ultima pe anul ăsta, cred). O completare la ceva paste cu ricotta și spanac făcute în weekend care erau cam pe terminate. Voi posta și despre ele.
Aici a intervenit prima schimbare de plan. V-am spus eu că situația e fluidă… nu m-ați crezut. Când curățam dovleacul (butternut squash pe limba lui Shakespeare) m-a pălit o idee: ce-ar fi dacă aș folosi și semințele ca garniș? Cam mult de curățat la coji însă… mult de migălit fără prea mare rezultat. OK, atunci cum ar fi să le “prăjesc” mai tare în cuptor astfel încât coaja seminței aproape să se pulverizeze când muști? N-am ce pierde la faza asta, nu? Dovleacul a fost spălat bine-bine dar nu l-am curățat de coajă pentru simplul motiv că la cuptor subțirimea ei o face destul de crocantă și bună de mâncat pentru cui îi place. Și dacă nu, se poate scoate cu ușurintă după copt. Am dat totul cu ulei de măsline, sare, piper și le-am pus în tavă pe raftul de jos al cuptorului la 425F. A trebuit să stau cu ochii pe semințe însâ. Ele nu se fac chiar uniform, toate o dată și dacă se prăjesc prea tare devin amare iar dacă nu sunt prăjite suficient, coaja lor rămâne între dinți… un maro mai închis este culoarea potrivită. Trebuie controlate din când în când și scoase cele făcute.
A doua schimbare… renunțai la salată în favoarea unui fel de mâncare complet, cel puțin în mintea mea. Voi adăuga două cepe, una roșie, una galbenă, trecute prin cuțit mai măricele făcute și ele tot la tavă în cuptor.
A treia și ultima schimbare a fost la momentul la care nu mi s-a mai părut un simplu unt ars cu chili suficient ca garniș final. Aș fi pus pine nuts (“alune de pin”) dar când nu am dat de ele la momentul la care m-a pocnit ideea, a căzut fisticul la zar, săracul să fie rumenit la tigaie.
Apăi, cam așa. Dovleacul a venit amestecat gentil cu ceapa și pătrunjel proaspăt tocat, peste care am presărat brânza, fisticul și semințele coapte. Mda, le-am pus cam cu furca iar de data asta am fost inclusiv eu nerăbdător să mă înfig și să gust, drept pentru care imaginea finală este la fel de dezordonată și claie peste grămadă. Combinația în schimb este absolut trăznet, cel puțin după papilele subsemnatului. Hei, am primit pupici dubli pentru ea, OK?
Recent Comments