Sunt atât de excitat nici nu am idee prea bine ce să scriu!!! După cum unii dintre voi știu deja, acest an este unul cu pui și pește, pe cât de neprăjit posibil. Încercam să evităm tot ce este carne roșie, prăjeli, arsuri și toate cele ce pot fi cancerigene. Când ne-am finisat subsolul am avut înțelepciunea să ne tragem la spatele casei și o linie de gaz natural pentru un nou grătar. De atunci, în fiecare vară, grătarul a fost folosit cel puțin de două ori pe lună, dacă nu mai mult. Găini întregi și bucățite, porc de toate felurile, miel, vită, mici, cârnați și mai tot ce vă puteți imagina, inclusiv conopidă, au fost produse în mod copios și delicios. Anul trecut, cu boala și finalmente moartea socrului meu, nu am avut așa mult timp (nici chef) pentru grătare, iar acest an, săracul a rămas acoperit cu husa lui până acum două ore. Astăzi însă am primit în sfârșit dezlegare să-l folosesc cu ocazia weekend-ului de Thanksgiving. Am avut și bafta de a găsi mititei de la European Sausage House la ultima excursie la Yummy Market când am arestat prompt 3 caserole a câte 8 mici fiecare. European Sausage House este un magazin mic Românesc excelent pe care-l vizitam destul de des înainte de pandemie, care se găsesc multe, foarte multe bunătăți specific Românești și Ungurești. Micii lor sunt cei mai buni din toți cei încercați aici in Canada, și rivalizează cu cei mai buni mâncați în Ro. Cam așa… Deschidem weekend-ul cu mici, cartofi ne prăjiți (vedeți voi despre ce e vorba mai târziu un pic) și alte alea. Aproape uitasem ce-i aia. Dar mi-am re-amintit. Cam așa.
Nici nu putem vorbi de o listă de ingrediente aici. Avem mici, cartofi Russet și dulci plus muștar Românesc. Multora dintre Românii Canadienizați le place muștarul Dijon care de altfel este excelent dar mie mi se pare că nu merge de loc cu micii. Cel clasic românesc este cea mai buna variantă, OK? Am și eu dreptul să fiu radical într-o direcție, OK? La ce se vede Sandra va face o salată cu roșii și ceapă, care și ea merge de minune.
OK aici este povestea cu cartofii neprăjiți. De o bună bucată de vreme am renunțat să-i mai prăjesc în ulei și îi fac în cuptor. Merg dați cu sare, ulei de măsline, aruncați în tavă și dați la cuptor la 400F. Se fac decent și sunt mai sanatoși decât prăjiți. Da, a fost una dintre excepțiile pe care le-am făcut: am sacrificat o parte din textură și gust ca să mâncăm mai sănătos. Până acum. Astăzi am aplicat o metodă nouă. Am dat cartofii cu sare și i-am lăsat un pic să iasa umezeala din ei, vreo 10-15 minute. Au venit apoi scurși, dați cu ulei de măsline și puși în cuptor potrivit pe baking la 280F. Poate ați ghicit deja: îi fac de două ori.
Nu vă speriați că nu sunt finalizați încă, dar sunt aproape complet pătrunși după 20-22 de minute în cuptor la 280F. Încă 4-5 minute la temperatura asta și ar fi pătrunși total. Acum însă i-am “stopat” și lăsat să “respire” și să se răcorească câteva minute. Vor intra din nou în cuptor, de data asta la 425F cu cuptorul pus de data asta pe roasting. Ne vom revedea cu ei la final, în farfurie. Hai să facem micii afară pe grătar acum.
Este ceva atavic, visceral aproape în a frige ceva pe grătar cu focul arzând dedesubt. Și magic. Iubesc acest grătar cu pasiune, știu EXACT ce face, cum se comportă toate zonele lui, cum să dozez căldura în cele trei arzătoare, funcție de ce am de făcut pe el. În cazul micilor, încep cu el fierbinte serios ca să le fac marcaje, după care urc micii la “etaj” ca să se pătrundă fără să se ardă. I-am făcut întotdeauna cu “crustă” deasupra și suculenți în interior. Mda. I-am uscat de multe ori în tinerețe până m-am prins ce și cum. Poate mă supăr și fac și aripioarele de mâine tot la grătar… vedem noi.
Îmi pare rău că mă laud acum. Micii sunt una dintre specialitățile mele. Ies impecabil. Au fost comparați favorabil de către gurmandul absolut al casei , Socrul meu, Dumnezeu să-l ierte, cu cei făcuți de restaurantul La Cocoșatu în București. Kudos majore celor de la European Sausage House pentru compoziție, pentru că eu numai îi frig cum trebuie și nimic mai mult. După cum vedeți, cartofii au ieșit și ei frumoși și cu crustă. Nu sunt ca cei prăjiți, sunt mai buni după parerea mea dintr-un motiv simplu: nu trebuie scurși de ulei pentru că nu se îmbibă de loc. Singurul mod în care pot fi făcuți posibil mai buni este să fie prăjiți tot de două ori dar în mult ulei și in șarje relativ mici, succesive. În fine nu limitez libertatea de expresie nimănui… Roșii Heirloom cu ceapă roșie, ciabatta și o bere Sidelaunch. Cam așa.
Recent Comments