Este de prisos să spun că fară cuțite ca lumea mă simt aproape ca fără mâini. Nenorocirea face că aproape o viață întreagă nu am avut cuțite ca lumea în casă. Am făcut eu vreo două când lucram în fabrică la IMUAB pe vremea lui Ceșcuță, dintr-un oțel mai acătării, și călite pe măsura materialului și tehnologiei existente la acea vreme dar, chiar ascuțite ca lumea tot nu erau extraordinare. Și ascuțeam în fabrică destule, inclusiv site și cuțite pentru mașini de tocat și alte alea. Mda, dom Inginer nu s-a născut inginer așa, din prima, a lucrat serios în fabrică, Categoria 5 strungar, 5 frezor… unul dintre cei mai tineri din fabrică cu categorii de acest gen…. În fine. Cert este că atât Mamei cât și lui Tata nici nu le prea plăceau cuțitele ascuțite prea tare… că, vezi Doamne se taie…
Mda. Am trăit tot așa până mai acum să zic vreo cinci ani, când m-a lovit un amoc mai serios cu gătitul. Moș Crăciun s-a sesizat și mi-a adus acest Wusthof Classic 7” (17cm) Santoku, care nu este tocmai clasic de fapt, dacă judecăm după forma lamei și numele lui. Santoku este un soi de cuțit de bucătărie creat in Japonia prin anii ‘40 și “tradițional” înseamnă 3 virtuți sau 3 moduri de folosire. Are lama mai subțire ca un cuțit European și forma tăișului și în special a vârfului este complet diferită. Chiar și unghiul de ascuțire este mai mic decât cel European, la 12-15 grade bilateral sau pe o singură parte. Merge superb la vegetale diverse, în special cele mari și “tari” cum ar fi squash sau diverși dovleci, pește și carne fără oase. Subțirimea în gură îl face însă susceptibil la “ciobire” în oase… Forma lamei face folosirea lui să fie diferită de cuțitele Europene ca “acțiune”. Cu acest cuțit m-am tăiat foarte serios prima dată când l-am folosit, într-o simplă ceapă. Nu eram obișnuit cu cuțite care să taie brici, care, dacă-mi atingeau cumva degetele nu m-ar fi tăiat de loc. Ăsta a intrat în carne și prin unghie de nici n-am simțit. A început să mă doară abia după 2 minute de la dezinfectant. A doua oară m-am tăiat cu colțul lamei cel aproape de mâner. Da, taie foarte bine toată lama, inclusiv acel colț căruia nu i-am dat mare atenție până atunci, la nici un cuțit. Se poate spune că am învățat tehnica adecvată “the hard way”. Nu m-am mai tăiat cu nici un cuțit mare de atunci și tare plăcut este să ai cuțite care să taie brici și să “asculte” ce gândești!
Al doilea cuțit este de fapt parte dintr-un set de trei, de diverse mărimi, pe care l-am prins într-un sale la o firmă de produse profi de bucătarie. Este vestitul Global G-2, un cuțit care este recomandat de multă lume, inclusiv de website-ul Cooking for Engineers. L-am văzut prima oară la Masterchef Australia și mi-a plăcut enorm faptul că este “dintr-o bucată” (de fapt două, sudate), fără nituri fără nici o crăpătură în care să se poată ascunde bacterii sau alte alea. Este amuzant că am un Santoku de tip Japonez făcut de nemții de la Wusthof și un cuțit clasic European făcut de Global, o firmă Japoneză… așa e în tenis. Acest G-2 este un cuțit fenomenal. Merge la fel de bine ca Wusthof-ul în vegetale “obișnuite”, iar la ciopârțit o găină sau coaste sau alte alea care necesită soliditate este absolut bestial.
Dacă mă întrebați, îmi este imposibil să spun care este mai bun dintre ele. De multe ori, dacă nu am ceva specific la care unul e o idee mai bun decât celălalt, aleg pe oricare dintre ele, la întâmplare. Amândouă sunt perfect balansate, extrem de confortabile în mână și o plăcere de manevrat.
Recent Comments