Ei, aici este o altă poveste în care m-a depășit entuziasmul la un moment dat… noroc ca m-am prins la timp că altfel… Le zisei incendiare dar incendiate ar fi mult mai aproape de adevăr, veți vedea despre ce a fost vorba și cum am rezolvat problema un pic mai jos. Parte din planul de weekend au fost aripioare de pui la cuptor cu cartofi țărănești și o salată dar o dată grătarul pornit, la spartul târgului, da, ziserăm să fac aripioarele acolo, ca să iasă mai crocante. Mda. Cam așa… cred că vedeți unde se îndreaptă povestea.
OK, hai să o luăm cu începutul. Mai ca de obicei am marinat aripioarele la pungă în frigider peste noapte. Marinada a fost cu sos Worcestershire, usturoi, sucul de la o lămâie, sare, piper, oregano uscat și zahăr brun. Oregano am folosit și la cartofi împreuna cu coajă rasă de lămâie plus grăsime pe care am salvat-o din alte alea de pui pe care le-am gătit. Multe dintre mâncăruri cum ar fi coq au vin sau orice alt fel de pulpe de pui la ceaun, adună ulei deasupra care trebuie adunat înainte de a fi servite. Această grasime care are diverse arome, unele un pic picante și sare este aur curat pentru orice rădăcinoasă făcută la cuptor sau pentru cărnuri slabe diverse. Am întotdeauna un borcănel bine sigilat cu așa ceva în frigider. O minune!
Înțelegeți acum despre ce vorbesc relativ la acea grăsime și de ce o iubesc. Cartofii sunt cruzi dar arată deja aurii numai din aruncatul cu sare, oregano și bineînțeles aurul lichefiat din borcănelul fermecat. Am ales cartofi Yukon Gold mai mititei și cu coaja mai subțire. Nu i-am curățat, i-am spălat foarte bine și i-am tăiat “țărănește” sau wedges pe limba lui Shakespeare. Îi voi face la cuptor în două etape, exact ca pe cartofii de ieri. Vedem imediat cum au ieșit dar acum este timpul să vedem ce s-a întâmplat cu aripioarele.
Mda. Am ars o parte din aripioare fără să-mi dau seama, culmea, stând cu ochii chiar pe ele. Grătarul a fost la temperatura care trebuie, focul mic. Nici un fel de flacără de grăsime de nici un fel. Nici un semn că aș avea Reactorul 4 Chernobyl în pregătire. Cănd am întors prima aripioară, mi-a căzut fața de surpriză. Din nefericire dom Inginer din mine nu a găsit explicația acestui incident… am făcut aripioare de 5000 de ori pe grătar, nu le-am ars niciodată. Până azi. În fine, eu mai închid ochii și le-aș mânca mai arse dar Sandra ar fi complet afară din ecuație în acest caz deci a trebuit să mă gândesc cum să rezolv problema, menținănd în același timp un pic de “afumătură” ca gust de grătar. Soluția, scoasă din colțul cu idei crețe, a fost să le pun cu partea arsă jos, în tigaia de inox și să folosesc vin alb la procesul de “curățire”, sub capac la foc mărunt. A venit cavaleria! Suntem salvați!
O dată procesul de curățare/ abureală/ îmbătare complet, am pus aripioarele pe un grătar de inox, le-am dat cu un pic de ulei de măsline și le-am pus in cuptor la 425F o dată cu cartofii care acum trebuie să intre și ei la a doua rundă de gătit. Ce se vede mai sus este rezultatul a cam 10 minute pe raftul de sus al cuptorului. Mda. Arată decent.
Vă întrebați cumva cum au ieșit cartofii? Păi cam așa. O minune! Din nefericire trebuie să mă credeți pe cuvânt.
Fetele mele nu au știut prea bine ce s-a întâmplat în mod exact cu aripioarele, numai au observat că sunt un pic preocupat. Cam asta a fost în farfurie, în cazul meu, le-am ales pe alea mai “bronzate” și le-am spulberat. A mers și un Kronenbourg 1664 ca “udătură”. Tehnica cu vinul a mers din cauză că aripioarele nu se usucă așa repede ca un piept spre exemplu și au suportat cu bine căldura adițională prin care au trecut până au ajuns în farfurie. Totul e bine când se termină cu bine, și cu burta plină.
Recent Comments